Adda, însărcinată din nou? Detaliul care a stârnit curiozitatea fanilor

Publicat: 13 06. 2024, 12:11
Foto: Instagram/Adda

Adda și-a surprins fanii cu o apariție neobișnuită pe rețelele de socializare, lăsând să se înțeleagă că ar putea fi însărcinată pentru a doua oară. Detaliile din postările artistei au generat numeroase speculații.

Ce a postat artista pe rețelele sociale

Adda a declanșat recent un val de reacții printre fanii săi după ce a apărut pe rețelele de socializare cu o burtică de gravidă. Deși nu a confirmat oficial că ar fi însărcinată, imaginile postate au stârnit un val de comentarii și întrebări din partea admiratorilor săi.

Într-un videoclip amuzant, Adda a apărut cu o burtică vizibilă, scoțând mai multe perechi de șosete de sub bluza pe care o purta. Acest gest i-a făcut pe fani să se întrebe dacă nu cumva artista se pregătește să devină mamă pentru a doua oară.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de ADDA (@addabaladda)

Ce planuri de familie au Adda și Cătălin Rizea

Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, sunt deja părinții unui băiețel, Alexandru, care s-a născut în urmă cu opt ani. De-a lungul timpului, cuplul a discutat despre posibilitatea de a avea al doilea copil, însă nu și-au impus un termen limită pentru acest lucru, potrivit click.ro. 

Cătălin Rizea a mărturisit că așteaptă ca Adda să termine tratamentul pentru problema de sănătate cu care se confruntă, înainte de a încerca să conceapă din nou. Cu toate acestea, artista nu părea la fel de entuziasmată de această idee.

„Voiam să zic că dacă terminăm cu tratamentul destul de repede, poate facem și un bebe în viitor. Am promis asta”, spunea Cătălin Rizea.

„Baby, știi care e chestia? Mai mult eu îl fac și trebuie să mă întrebi și pe mine, știi? La tine sunt doar 3 minute”, a fost replica Addei pentru soțul ei.