Actorul Gheorghe Visu a ajuns de urgență la spital: ”Lasă să se înțeleagă că s-a îmbolnăvit de Covid”
Gheorghe Visu a fost transportat, de urgență, la spital din cauza unor probleme mai vechi pe care le are la plămâni. Actorul se aflăinternat la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Matei Balș” din Capitală, fiind conectat la aparatul care îi furnizează oxigen prin mască.
Gheorghe Visu, internat la “Matei Balș” și conectat la aparatul cu oxigen
Actorul care l-a făcut celebru pe State din telenovela ”Inimă de Țigan” și-a anunțat fanii, printr-oo postare pe rețelele de socializare, că trece prin momente mai puțin plăcute, fiind internat în spital.
”Cârlan bătrân atașat la perete… îmbătat de oxigen noaptea ca privighetoarele hoațele”, a scris, duminică, Gheorghe Visu pe pagina sa de Facebook,starea lui de sănătate rămânând, în continuare, un mister.
Totuşi, actorul nu a dorit să dea alte detalii suplimentare, la fel cum n-au dorit nici apropiații acestuia sau familia.
Nu se ştie dacă Gheorghe Visu are Covid-19. Cu toate acestea, surse Antena 3 arată că secţia în care se află internat Visu este amenajată pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus.Conform surselor citate, actorul a făcut o formă mai severă a bolii, fără a fi, totuşi, în stare gravă sau critică. Infecţia cu virusul Covid se suprapune mai vechilor probleme pulmonare de care a suferit îndrăgitul actor.
Cum a reacționat Carmen Tănase când a aflat că Gheorghe Visu a ajuns pe patul de spital
Colegă de scenă cu Gheorghe Visu, Carmen Tănase a spus că a văzut postarea lui și a explicat că actorul are probleme pulmonare vechi. Aceasta a mărturisit că nu știe cum se simte artistul, dar că pe undeva acesta “lasă să se înțeleagă că s-a îmbolnăvit de COVID”.
„Nu ştiu ce să vă spun cu certitudine, care este în prezent starea lui Geo. Am citit duminică noapte,târziu, postarea lui de pe Facebook, unde pare că lasă să se înţeleagă căs-a îmbolnăvit de Covid-19. Pe de altă parte, Geo are ceva probleme pulmonare mai vechi şi mă gândesc că i-or da de furcă în perioada asta mai aparte. Îl voi suna în cursul zilei de astăzi (n.r. – luni, 23 noiembrie), atunci când voi considera că poate vorbi. Voi încerca ca telefonul meu să pice între programul vizitelor medicilor. Şi voi refuza să mă gândesc la lucruri neplăcute”, a declarat Carmen Tănase pentru playtech.ro.
În urmă cu 11 ani,Gheorghe Visua fost internat în spital după ce a fost diagnosticat cu pneumotorax, o stare patologică care constă în acumularea de aer sau de gaze în cavitatea pleurală. La acea vreme a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală, dar şi de renunţarea la fumat, un viciu care l-a urmărit vreme îndelungată pe cunoscutul actor.