Actor premiat cu Oscar acuzat de agresiune sexuală şi violenţă: „Părea beat”

Publicat: 23 11. 2023, 08:01
Actualizat: 28 11. 2023, 09:43
Jamie Foxx se confruntă cu acuzaţii de agresiune sexuală şi violenţă într-o plângere depusă luni la Curtea Supremă a statului New York, sursă foto: captură YT

Jamie Foxx se confruntă cu acuzaţii de agresiune sexuală şi violenţă într-o plângere depusă luni la Curtea Supremă a statului New York în baza unei legi temporare ce expiră vineri, relatează CNN.

Jamie Foxx părea „beat” în momentul incidentului

Presupusul incident a avut loc în 2015 la Catch NYC, un restaurant popular din New York, potrivit plângerii obţinute de CNN.
Reclamanta, a cărei identitate rămâne anonimă, figurând ca Jane Doe, susţine că Foxx „a folosit intenţionat şi fără consimţământ forţa pentru a o atinge în mod ofensator”, inclusiv pipăindu-i sânii şi organele genitale.

Plângerea susţine că Jamie Foxx părea „beat” în momentul incidentului. Ca urmare, în plângere se afirmă că femeia a suferit şi continuă să sufere „traume fizice şi emoţionale, anxietate, stres, jenă şi prejudicii economice” şi solicită ca despăgubire o sumă nespecificată.

Reclamanta dă în judecată și compania mamă a restaurantului, Catch Hospitality Group, pentru angajare, formare şi supraveghere neglijentă.

Procesul a fost intentat în temeiul Legii privind supravieţuitorii adulţi din New York, care a intrat în vigoare la sfârşitul lunii noiembrie 2022 şi care permite victimelor adulte ale abuzurilor sexuale să îi dea în judecată pe cei care le-au abuzat în New York chiar dacă termenul de prescripţie a faptelor a expirat.