Chitaristul canadian Robbie Robertson, fondatorul trupei The Band, a murit miercuri, la vârsta de 80 de ani, a anunţat managerul său pentru revista Variety. Potrivit agentului său, Robertson a murit după o lungă suferinţă având alături familia.
Robbie Robertson s-a născut la 5 iulie 1943 în Toronto, Canada, din mamă amerindiană. În adolescenţă, a pornit la drum în cadrul unor festivaluri muzicale itinerante, înainte de a se alătura unor trupe mici.
„Cânt la chitară de atât de mult timp încât nu-mi amintesc când am început”, a declarat odată pentru revista Rolling Stone. „Cred că am intrat în rock ca toată lumea”, spunea el.
Robertson a scris cele mai cunoscute cântece ale grupului său The Band, care a activat de la sfârşitul anilor 1960 până la mijlocul deceniului următor: „The Weight”, „The Night They Drove Ol’ Dixie Down” şi „Up On Cripple Creek”.