54 de turiști români, țepuiți în Bulgaria / Ce le-a făcut șoferul: „Nu avea habar unde ne ducea”
O excursie de o zi în Bulgaria, care trebuia să fie motiv de bucurie și relaxare, s-a transformat într-un coșmar pentru un grup de 54 de turiști români din Constanța.
Aceștia reclamă faptul că șoferul autocarului a greșit drumul și, în loc de 6 ore, au mers 9, din această cauză ratând evenimentul pentru care s-au deplasat.
54 de turiști români, țepuiți în Bulgaria
Pentru această excursie, turiștii au plătit suma de 280 de lei de persoană, pentru a ajunge la Festivalul Trandafirilor din Kazanlâk, aflat de o distanță de 317 de kilometri de Constanța.
„Ei au luat-o pe malul mării și nu au știut partea continentală a Bulgariei, nefiind niciodată la Kazanlâk plecați, probabil că au nimerit, cel puțin la dus, drumul cel mai lung”, a spus una dintre turiste, Junona Oltean, potrivit ziare.com.
„Ea habar nu a avut unde ne-a dus”
Din cauza faptului că nu și-au îndeplinit scopul, turiștii români s-au certat și cu ghidul excursiei, care a încercat în zadar să reparare situația.
„Ea habar nu a avut unde ne-a dus. De acolo, din parc am plecat spre Damascela, unde trebuia să vizităm o distilerie de trandafiri, de vinuri, am ajuns acolo, surpriză, închisă distileria pentru reparații”, a declarat o altă româncă țepuită.