10 ani fără Jean Constantin. Gluma macabră de care a avut parte în Cimitirul Bellu, cu 30 ani înainte să moară (GALERIE FOTO)

Publicat: 26 05. 2020, 16:23

Jean Constantin a încetat din viaţă la data de 26 mai 2010, când avea 83 de ani. Un infarct fatal l-a luat din această lume în care a fost hăruit să facă oamenii să râdă. Actorul fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanța, pe aleea Centrală, iar la parastasul de șase luni i-a fost inaugurat și bustul de bronz inspirat dintr-unul din filmele în care a jucat.

Comedianul cu rădăcini greceşti

Născut la Techirghiol, pe 21august 1928, cu rădăcini grecești din partea mamei, „Jenică”, așa cum îl alintau cunoscuţi,venea dintr-o familie multietnică cu şapte copii. S-a zvonit de multe ori că ar fi ţigan de origine,dar actorul al cărui tată era român, nu a infirmat niciodată aceste zvonuri, ci a făcut haz de ele.

Jean Constantin a jucat în peste 80 de filme și a fost nelipsit de la Revelioanele din anii comunismului. Însă până să aibă parte de recunoşterea artistică, drumul lui a fost presărat cu peripeţii. Puţini ştiu că actorul a fost hamal şi muncitor într-o fabrică din Constanța şi abia la sfârșitul anului 1957 a fost primit în nou-înființata secție de estradă a Teatrului de Stat ”Fantasio” din Constanța. Debutase de ceva timp la Casa de Cultură, dar de la ”Fantasio” a fost remarcat de marii regizori ai vremii şi a primit roluri care l-au făcut celebru.

Bucătarul Ismail, cel mai cunoscut rol al lui Jean Constantin

A debutat pe marile ecrane abia la 37 de ani, în 1965, în filmul ”Procesul alb”, iar în anul următor avea să devină foarte popular după ce a interpretat rolul Parpanghel în ”Haiducii”, alături de Florin Piersic și Marga Barbu. După seria ”Haiducilor lui Șaptecai”, urmează rolul Patraulea din seria ”Brigada Diverse”. Un rol memorabil și foarte îndrăgit de români, a fost cel al mucalitului bucătar Ismail, din serialul Toate pânzele sus”.

Au urmat apoi alte zeci de roluri, în teatru și în film pe care Jean Constantin le-a interpretat plin de savoare şi talent. De altfel, nici nu trebuia să rostească vreo replică, simpla lui apariţie pe scenă sau pe ecran stârnind în mod natural hohote de râs.

Infarct în cimitir, la 11 noaptea

Una din păţăniile macabre ale actorului a avut loc cu 30 de ani înainte să plece dintre noi. Jean Constantin a trecut pe lângă moarte, din cauza unei glume făcute noaptea, în Cimitirul Bellu, de colegii cu care filma la „Duelul” lui Sergiu Nicolaescu. Jean Constantin îl interpreta pe „Limbă”, un mărunt hoț de buzunare care făcea diverse comisioane pentru comisarul Moldovan (Sergiu Nicolaescu).

Cascadorul Vasile Popa a fost artizanul glumei căreia i-a căzut pradă Jean Constantin. Acesta s-a băgat într-un coşciug gol găsit pe o alee, iar când actorul a trecut pe lângă el, a dat capacul de o parte şi l-a prins de un picior.

A fost momentul în care Jean Constantin era să moară de inimă. „A zis doar un «Au!», apoi a căzut ca secerat pe alee. Imediat am sărit din coșciug și am început să-i dau palme și să-l zgâlțâi, dar Jean rămânea inert. Făcuse infarct! «Ăsta a murit!», au spus și ceilalți actori. Noroc cu un gropar care era prin zonă. Nici nu mai știu ce i-a făcut lui Jean, că mă panicasem și eu, dar l-a readus la viață”, a povestit Vasile Popa pentru Libertatea.

Adio, Maestre!

În 2008, la Gala Premiilor Gopo, Jean Constantin a primit premiul pentru Întreaga carieră, o recunoaştere plenară a bucuriei pe care a adus-o românilor în anii de activitate artistică.

În 2018, s-a inaugurat la Constanța și Centrul Cultural Multifuncțional ce poartă numele marelui actor – „Jean Constantin“. Centrul găzduieşte și o expoziție cu premiile și amintirile lui Jean Constantin.