Vreme bună și fără zăpadă în perioada Revelionului / Cum va fi vremea în București și în țară
Vremea este de primăvară afară, chiar dacă în calendar este final de decembrie. La munte nu a nins deloc, iar în București și în majoritatea țării s-au înregistrat temperaturi record pentru această perioadă.
Vremea nu se va schimba nici în perioada următoare, valul de căldură menținându-se la finalul acestui an, precum și la începutul anului viitor. Gradele în termometre vor continua să crească, iar maximele pot atinge chiar și 18 grade Celsius.
Raul Ilea, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a anunțat că vremea va fi caldă în noaptea dintre ani, dar și la începutul săptămânii viitoare, potrivit g4media.ro.
Cum va fi vremea de Revelion în București și în restul țării
„În noaptea dintre ani vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru perioada respectivă, cu minime termice în general între -1 şi 8 grade Celsius. Cerul va fi variabil şi doar în zonele joase din centru, sud şi est va fi nebulozitate joasă sau ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane, mai ales în Carpaţii Orientali. Pentru Bucureşti, vreme tot aşa mai caldă decât în mod obişnuit, cu o minimă de 1-3 grade, cerul va fi variabil, iar vântul slab până la moderat. Spre dimineaţă însă va creşte probabilitatea de ceaţă”, a anunțat Raul Ilea.
Potrivit acestuia, temperaturile vor fi similare în primele zile din noul an în toată țara, iar maxime vor urca în unele zone chiar și până la 18 grade Celsius.
„Referitor la începutul Anului Nou, pe data de 1 ianuarie, vremea în continuare va fi mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime la nivelul întregii ţări între 8 şi 18 grade şi minime între -3 şi 7 grade Celsius. Cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea în centrul, sudul şi estul ţării va fi probabilitate mare pentru nori joşi sau ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări ziua pe crestele montane, mai ales în Carpaţii Orientali. Aceeaşi vreme mult mai caldă decât în mod normal şi pentru data de 2 ianuarie, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nord-vest, însă probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă. Maximele termice se vor încadra între 8 şi 18 grade, iar minimele între -2 şi 7 grade. Tot aşa, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă sau nori joşi”, a adăugat meteorologul ANM.
Și în București va fi cald în perioada următoare. Maximele pot atinge 16 grade, nu vor exista precipitații sub formă de zăpadă, iar minimele nu vor coborî sub un grad.
„Referitor la Bucureşti, pentru data de 1 ianaurie se vor înregistrat 11-13 grade şi minime de 1-3 grade, iar pentru data de 2 ianuarie o maximă de 15-16 grade şi o minimă de 2-4 grade, cu cer mai mult senin în ambele zile şi nu vom avea zăpadă. Din păcate nu va fi zăpadă nici în staţiunile montane, numai unde a nins până acum, iar şansele ca să mai ningă sunt foarte puţin probabile în zilele următoare, pentru că este foarte cald. Cu siguranţă în următoarea săptămână nu vom avea zăpadă”, a transmis Raul Ilea, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).