Vești bune pentru români: vremea se încălzește. Scăpăm de ploi puternice și de temperaturi extrem de scăzute pentru aceasta perioadă. Condițiile meteo vor fi favorabile. Vom simți o încălzire ușoară, treptată, în toată țară. De miercuri până sâmbătă, vremea va fi ameliorată, mult mai plăcută, comparativ cu săptămâna trecută. Vom scăpa și de ciclonul mediteraneean.
Potrivit reprezentanților Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citați de Adevărul, luni, 18 octombrie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei în regiunile sudice, sud-estice şi la munte, unde izolat şi trecător vor fi ploi slabe sau burniţă.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua anterioară, se vor încadra în general între 12 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 10 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă.
La Bucureşti, luni, cerul va fi temporar noros, favorabil ploii slabe în cursul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 14 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade. Prognoza meteo lunară publicată de ANM indică o vreme frumoasă, iar ploile şi ninsorile îşi fac apariţia de la mijlocul lui noiembrie.
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-est. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele montane. Vreme mai caldă ca normalul perioadei, până pe 15 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în regiunile nord-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi local deficitare în regiunile sudvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile estice, sudvestice şi la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă. Prognoza meteo
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.