Europa este afectată de un val de aer polar și se confruntă cu temperaturi neobișnuit de scăzute pentru această perioadă.
„Într-adevăr, cea mai rece perioadă din acest sezon. Și noaptea trecută a fost rece. În depresiuni temperatura a coborât spre -7 -8 grade, iar noaptea ce vine va fi chiar mai rece. O noapte ce va fi geroasă în depresiunile intramontane și în dalele subcarpatice, unde temperaturile vor scădea până spre minus 13 posibil -14 grade în estul Transilvaniei și în Capitală.
O noapte rece cu – 5 – 4 grade, posibil -7 grade la periferie. Sunt într-adevăr, temperaturi mai ușor mai coborâte față de mediile multianuale ale acestei perioade.
Însă de mâine vremea intră într-un proces de încălzire treptată, încălzire care va continua până sâmbătă inclusiv, astfel că vineri și chiar sâmbătă vom vorbi de o vreme deosebit de caldă, temperaturi ce ajung din nou la 15-17 grade prin partea de vest, centru și în sud-estul țării.
Temperaturi din nou cu peste 10 grade mai mari față de ce ar fi normal în această perioadă, dar așteptăm și precipitații. Încă de mâine seară așteptăm ca un prim sistem frontal să aducă precipitații în sud-vestul și sudul țării și pentru că venim după această perioadă mai rece, așteptăm precipitații mixte ce vor favoriza și depuneri de polei în anumite zone ale țării, unde solul este încă destul de rece.
Vineri și sâmbătă pe vestul, centru și nordul țării, inclusiv la munte, ploile, predomină ploile și sunt așteptate și cantități de apă mai însemnate și, așa cum ne-am obișnuit alternanțe termice.
De duminică vremea se răcește din nou, temperaturile scad, iar pe partea de nord a țării așteptăm și lapoviță sau chiar ninsoare”, a transmis meteorologul Mihai Huștiu, potrivit antena3.ro.