Prognoza meteo pentru sfârșitul lunii aprilie. Vreme caldă, ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Vremea se menține caldă în ultimele zile din luna aprilie, însă vor persista și ploile de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, mai în cea mai mare parte a țării.
Cum va fi vremea sâmbătă, 22 aprilie 2023?
Sâmbătă, cerul va avea înnorări temporare în majoritatea zonelor local mai accentuate în cursul după amiezii și al serii. Va ploua în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și în zonele submontane și pe suprafețe mici în restul teritoriului cu precădere în regiunile sudice. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, iar pe crestele montane la peste 1800 m altitudine precipitațiile vor fi mixte. De asemenea, izolat se va semnala și ceață, potrivit meteoromania.ro.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 18°C iar cele minime între 2 și 9°C, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali.
Duminică valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în ziua anterioară în aproape toată țara. Maximele se vor încadra între 13 și 15°C pe litoral și în depresiunile intramontane și în jurul a 20°C în Câmpia de Vest și în Lunca Dunării.
Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate în special în a doua parte a zilei, când vor fi averse însoțite de descărcări electrice în zonele montane și submontane și pe arii mai restrânse în restul teritoriului, îndeosebi în sud și centru.
La munte, la altitudini de peste 1800 m precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat cu ușoare intensificări pe crestele montane și în sudul Banatului și posibil și restul zonelor de scurtă durata asociată averselor.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 11 grade mai coborâte depresiune Carpaților Orientali spre 2°C. Izolat vor fi și condiții de ceață.
Cum va fi vremea în București?
În capitală, sâmbătă, cerul va avea înnorări mai accentuate după amiaza, când vor fi adverse și descărcări electrice. Vântul va suflat slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16° iar cea minimă va fi de 5-8°C.
Duminică, vremea se va încălzi ușor astfel că temperatura maximă va fi de 18-19°C, iar cea minimă de 7-8°C, ușor mai scăzută în zona pe orășenească.
Cum va fi vremea de 1 mai?
Vremea se încălzește de 1 mai, însă, pot apărea sporadic ploi slabe.
Ne așteptăm ca din punct de vedere termic valorile la nivelul maximelor să se situeze între 13 până la 20°C, cu 16-17°C în zona litoralului, 17 °C în zona Capitalei.
Minimele pe parcursul nopții de duminică spre luni, 1 Mai, de asemenea pozitive în cea mai mare parte a țării și posibile ploi locale, cu o probabilitate mai mare în special în zona montană”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.