Prognoza meteo în weekend-ul 6-7 mai: Vreme plăcută în majoritatea zonelor țării. Regiunile în care sunt așteptate ploi sporadice
Meteorologii anunță vreme caldă, cu ploi sporadice în mare parte din țară, sâmbătă și duminică. Cerul va fi parțial înnorat. Maximele termice vor atinge 22 de grade Celsius, iar cele minime vor fi situate între 4 și 12 grade.
Va ploua și vor fi posibile descărcări electrice, la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Sunt așteptate ploi și în Maramureș, nordul Moldovei, local în Crișana, Transilvania, posibil și în nordul Olteniei și al Munteniei.
În Carpații Orientali, la altitudini mari, vor fi și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, pe parcursul zilei în sud-estul teritoriului, iar noaptea în sudul Banatului, pe litoral și în nord-vestul țării. Izolat vor fi condiții de ceață.
Vremea în București
În București, temperaturile se vor situa în limite normale. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară și în prima parte a nopții. Vântul va sufla în general moderat ziua, când la rafală se vor atinge viteze de până la 40-45 km/h, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 9-11 grade.
La munte, temperaturile vor si ceva mai scăzute, cu maxime de 8-10 grade Celsius.
În săptămâna 8-15 mai, vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor din țară
Pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor din țară. Vor fi perioade cu averse aproape toate regiunile, mai însemnate cantitativ în vestul, sud – vestul și centrul țării. Vântul va sufla cu unele intensificări în sud, sud-vest, dar și la munte. În zonele montane, la altitudini mai mari de 1600 m, precipitațiile vor fi şi sub formă de lapoviță şi ninsoare.Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 şi 20 de grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade. Cele mai scăzute valori vor fi în estul Transilvaniei, în regiunile de munte și în sud-est. O posibilă încălzire să se înregistreze din data de 22 mai.