Duminică ne aşteaptă o nouă zi de iarnă, deşi suntem aproape de jumătatea lunii martie. De altfel, după vremea frumoasă din ultimele zile, sâmbătă iarna s-a arătat din nou forța. Temperaturile au scăzut brusc în toată ţara, iar în unele zone a nins abundent.
Pentru ziua de 7 martie, meteorologii anunță o vreme predominant frumoasă, dar cu temperaturi scăzute, mai ales în cursul dimineții și noaptea. Vom avea parte de cer senin, doar în regiunile din sudul și sud-estul țării fiind așteptate înnorări temporare în timpul zilei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona Carpaţilor Orientali, mai ales la altitudini mari. Trecător şi pe arii restrânse, vântul va fi resimțit şi în sud-estul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 9 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între -13…-11 grade Celsius în depresiunile intramontane şi 0…1 grad Celsius pe litoral.
Locuitorii din regiunea Moldovei vor avea parte, duminică, se soare cu nori. Aici maximele termice vor ajunge până la valoarea de 10 grade, în timp ce valorile minime se vor situa între -6 grade și -1 grad.
În Transilvania, temperatura maximă va ajunge până la 8 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -13 și -3 grade.
În Maramureș, cerul va fi senin pe parcusul zilei de duminică, iar mercurul din termometre va ajunge până la valoarea de 6 grade Celsius. Minimele se vor încadra între -8 și -4 grade.
Senin va fi și în zona Crișanei, cu temperaturi maxime cuprinse între 4 și 8 grade și minime de până la -7 grade Celsius.
Tot până la -7 grade vor ajunge temperaturile minime și în Banat, în timp ce maximele vor atinge, duminică, valoarea de 9 grade Celsius.
Locuitorii Olteniei vor avea parte de un cer înnorat și de valori termice maxime de până la 9 grade. Minimele se vor situa între -7 și -2 grade Celsius.
Nici în Muntenia nu va fi soare, iar maxima termică va ajunge tot până la valoarea de 9 grade. Aici termometrele vor indica, duminică, valori minime de până la -7 grade.
Pentru zona Doborgei, meteorologii anunță o zi parțial însorită, cu maxime de până la 9 grade și minime care se vor situa între -3 și 1 grad Celsius.
În Capitală, vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar acoperit de nori ziua şi va fi mai mult senin în cursul nopţii. Vântul va sufla slab pâna la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -5…-2 grade.
La munte, vremea va fi rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona Carpaţilor Orientali, în special la altitudini mari.