Prognoza meteo, azi, 29 iulie 2020. Valorile termice vor continua să crească
Miercuri, 29 iulie 2020, potrivit meteorologilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM, n.r.), valorile termice vor continua să crească, astfel încât vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară în orele amiezii în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 şi 37 de grade Celsius.
Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 29 iulie 2020
Mai precis, pe 29 iulie 2020, față de ziua anterioară, valorile termice vor continua sa crească, astfel încât vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţarii, local caniculară în orele amiezii în regiunile extracarpatice. Disconfortul termic va fi accentuat, iar pragul critic de 80 de unitaţi al indicelui temperatură-umezeală (ITU), va fi depăşit în zonele de câmpie şi de podiş din sudul şi estul ţării şi local atins în cele din vest.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nordice şi zona de munte, unde va fi variabil, cu înnorari temporare mai ales spre seara şi în cursul nopţii, când pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpulul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 şi 37 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade Celsius, uşor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
Pe parcursul săptămânii, meteorologii anunță temperature maxime de până la 30 de grade. Valorile caniculare sunt specifice pentru această perioadă a anului. Izolat se vor înregistra ploi, în prima parte a intervalului, în regiunile de nord și nord-vest.
În centrul, sudul și estul țării vremea va fi în general frumoasă cu cer senin și temperaturi caniculare. În prima parte a săptămânii, se vor înregistra temperaturi maxime ușor mai scăzute în Crișana, Maramureș și Banat, în special în zilele de luni și de marți, când maximele din termometre vor ajunge până la 28 de grade.
Prognoza meteo pentru București
În Capitală, vremea va deveni caniculară în orele amiezii, când temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat- indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a depaşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 20 – 21 de grade Celsius, uşor mai coborâtă în zona preoraşenească.
În această săptămână, vreme va fi frumoasă. Cerul se anunță mai mult senin, iar maximele termice vor fi cuprinse între 34 de grade marți și 36 de grade în timpul zilei de vineri.
Prognoza meteo la munte
La munte, miercuri vremea va fi uşor instabilă. Temporar, vor fi înnorari accentuate şi local se vor semnala averse. Temperatura maximă se va încadra între 24 – 25 grade Celsius.
Pe parcursul săptămânii 27 iulie – 03 august, meteorologii anunță vreme instabilă în prima jumătate a intervalului, mai ales în zonele de nord și nord-vest. Începând de miercuri însă vremea se va îmbunătății simțitor și în regiunile montane, temperaturile maxime fiind mai ridicate față de începutul intervalului. Maximele din zonele montane vor ajunge până la 29 de grade Celsius.
Prognoza meteo pe litoral
La malul Mării Negre vremea va fi călduroasă. Temperatura maximă va fi de 31 de grade Celsius, iar cea minimă de 23 de grade Celsius.
În această săptămână, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab, până la moderat. Maximele termice de la Constanța vor fi cuprinse între 30 și 31 de grade Celsius.