Prognoza meteo, azi, 20 mai 2021. Vremea va fi rece și instabilă

Prognoza meteo, azi, 20 mai 2021. Vremea va fi rece și instabilă
Sursa Foto: Hepta

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru joi, 20 mai 2021. Potrivit acestora, vremea va fi rece și instabilă.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 20 mai 2021

Mai exact, astăzi, la fel ca în ziua anterioară, vremea va fi rece și instabilă, cu înnorări temporar accentuate și averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse, cu precădere în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, 50…70 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină. La altitudini de peste 1700…1800 m, trecător vor mai fi și precipitații mixte, dar ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi în partea a doua a intervalului pe crestele masivelor sudice (rafale de peste 70 km/h), iar pe alocuri și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în vest, sud-vest, sud-est, iar de scurtă durată și în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 13 grade. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici se va forma ceață.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi instabilă și se va răci. Vor fi înnorări și va ploua moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade. Presiunea atmosferică va crește în a doua parte a intervalului.

Prognoza meteo la munte

La munte, vremea va fi rece și instabilă, cu înnorări temporar accentuate și averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse, cu precădere în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, 50…70 l/mp.

La altitudini de peste 1700…1800 m, trecător vor mai fi și precipitații mixte, dar ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent. Vântul va avea intensificări, îndeosebi în partea a doua a intervalului pe crestele masivelor sudice (rafale de peste 70 km/h).

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Cerul va fi temporar noros și, mai ales ziua, vor fi averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări trecătoare, îndeosebi în timpul averselor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 19 de grade, iar cele minime vor fi de 12 … 13 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 15 … 17 grade.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)