Prognoza meteo, azi, 13 noiembrie 2020. Local va ploua slab

Prognoza meteo, azi, 13 noiembrie 2020. Local va ploua slab
FOTO: Pixabay.com

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru vineri, 13 noiembrie 2020. Potrivit acestora, cerul va avea înnorari în regiunile sudice şi local va ploua slab.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 13 noiembrie 2020

Mai exact, astăzi, 13 noiembrie 2020, la fel ca în ziua anterioară, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va avea înnorari în regiunile sudice şi local va ploua slab. În restul teritoriului, înnorarile vor fi temporare şi izolat vor fi ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade Celsius, iar cele minime între -2 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei şi 9 grade Celsius pe litoral.

Săptămâna viitoare, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi normală termic. Cerul va fi noros şi trecător va ploua slab sau va burniţa, mai ales după orele serii. Vântul va sufla slab. Temperatura maxima va fi de 10 – 11 grade Celsius, iar cea minimă de 4 – 5 grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

În special pe crestele Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali precipitaţiile vor fi sub forma de lapoviţa şi ninsoare.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, astăzi, cerul va fi acoperit de nori. Temperatura maximă va fi de 13 grade Celsius.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)