Marți, vremease va încălzi şi va deveni deosebit de caldă pentru această dată în regiunile intracarpatice şi va fi apropiată de normal în restul teritoriului.
Potrivit prognozei anunțate de ANM, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali.
Maximele termice se vor încadra între 17 grade pe litoral şi 29 de grade în vestul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în estul Transilvaniei şi 16 grade în Dealurile de Vest.
În Capitală,vremeava fi răcoroasă la orele dimineții și în timpul nopții. În restul zilei, locuitorii Bucureștiului vor avea parte de o vreme bună, cer senin și vânt slab și moderat.Temperatura maximă va fi de 23-24 de grade, iar cea minimă de 6-9 grade.
Și la munte va fi o vreme frumoasă.Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza şi în a doua parte a nopţii.
Pe litoral, cerul va fi senin în timpul zilei. Vântul va sufla slab.Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 20 de grade, iar cele minime între 10 şi 13 grade. Temperatura apei mãrii va fi de 14-15 grade.