Ninsori abundente și vânt puternic, anunțate în România. ANM a emis două avertizări de tip cod galben și portocaliu
Meteorologii ANM au emis două atenționări de tip cod portocaliu și galben de vremea rea, ninsori abundente și viscol, valabile în mai multe județe din România.
În acest weekend, meteorologii anunță vânt puternic și viscol la altitudini mari, iar în anumite zone din țară se vor semnala ninsori abundente, până duminică dimineața.
Vijelii și ninsori abundente, anunțate până duminică dimineața
În intervalul 30 ianuarie, ora 10 – 31 ianuarie, ora 10, meteorologii ANM au emis un cod galben ce anunță intensificări ale vântului, în Transilvania, nordul Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, și în sud-vestul Munteniei, iar pe parcursul zilei de duminică (30 ianuarie) și în Banat și Crișana temporar vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h, și pe suprafețe mici de peste 70 km/h. La munte rafalele vor depăși 90…100 km/h, zăpada spulberată, iar vizibilitatea scăzută.
În intervalul 30 ianuarie, ora 10 – 31 ianuarie, ora 08 la altitudini de peste 1600 m s-a emis un cod portocaliu pentru viscol puternic și ninsori abundente.
În intervalul menționat, la munte, la altitudini de peste 1600 m vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută. Local ninsorile vor fi abundente îndeosebi în Carpații Orientali.
Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente la munte
În regiunile montane, rafalele vântului vor ajunge și până la 140 km/h. Atenționarea meteo cod portocaliu a fost emisă pentru intervalul 30 ianuarie ora 02:00 – 10:00.
Fenomenele meteo vizate sunt viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Orientali și în Munții Apuseni. Din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, la altitudini de peste 1600 m, în Carpații Orientali și în zona Munților Apuseni vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.
Cod galben de vreme rea și ninsori abundente
O atenționare meteo de tip cod galben de vreme rea și ninsori abundate a fost emisă pentru intervalul 29 ianuarie, ora 23 – 30 ianuarie, ora 10.
În intervalul menționat, în nord-vestul țării și la munte va ninge moderat, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…65 km/h. În zona înaltă de munte, rafalele vor depăși 90…100 km/h, va fi viscol și vizibilitatea scăzută.
Foto: ANM