Meteorologii americani sunt îngrijorați cu privire la cum va arăta iarna din sezonul 2024-2025.
După cum preconzează aceștia, iarna care e pe cale să vină ar putea arăta total diferit față de cea anterioară.
În timp ce anul trecut fenomenul El Nino și-a pus o amprentă puternică pe sezonul rece, anul acesta va fi „iarna La Nina”, potrivit CNN.
La Nina reprezintă un mecanism climatic, care influențează vremea la nivel global, fiind caracterizat prin temperaturi oceanice mai scăzute decât media în Pacificul ecuatorial.
Efectele asupra vremii sunt mai pronunțate în timpul lunilor de iarnă din emisfera nordică și sunt resimțite mai slab în timpul verii.
Iarna trecută a fost cea mai caldă înregistrată vreodată pentru „Lower 48”, expresie care desemnează cele 48 de state continentale ale SUA. Explicația pentru acest lucru ține de faptul că sezonul rece a fost dominat de El Nino, în timp ce vremea a continuat să se încălzească din cauza poluării cu combustibili fosili, notează sursa citată.
Din cauza căldurii prelungite, nu au existat ninsorile abundente în nord-estul și vestul mijlociu al Statelor Unite, determinând o „penurie de zăpadă”, potrivit CNN, citat de Antena 3 CNN.
La Nina încă nu a sosit, dar sunt 60% șanse să își facă apariția până în noiembrie, potrivit Centrului american pentru predicție climatică.
Meterologii mai spun că La Nina va persista cel puțin până la începutul primăverii 2025.
Nu există două ierni La Nina care să fie la fel, mai precizează CNN.
Se preconizează că întreaga zonă nordică a SUA va fi mai umedă decât în mod normal, în această iarnă, în special pe coasta pacifică din nord-vest, în vestul mijlociu și, parțial, în nord-est.
O astfel de vreme presupune o schimbare completă față de modelul iernii trecute, care a favorizat un sud mai umed și un nord mai uscat.
Precipitațiile mai abundente decât în mod normal nu vor garanta că vor fi mai multe ninsori. Temperaturile trebuie să fie suficient de scăzute atât în aer, cât și la suprafață, pentru ca zăpada să se așterne pe pâmânt.
Evenimentele La Nina mai slabe tind să favorizeze mai multă zăpadă în nord-est. Dimpotrivă, aici zăpada este mai puțină în timpul evenimentelor La Nina mai puternice, deoarece temperaturile mai calde ajung, adesea, mai departe pe coasta de est.
Conform celor mai recente previziuni privind temperaturile de iarnă în SUA, acestea nu sunt cele mai așteptate vești de către iubitorii de zăpadă din nord-estul teritoriului american.
Potrivit ultimelor informații, se preconizează că sezonul hibernal va fi mai cald decât în mod normal în aproape toată jumătatea sudică a SUA și în mare parte din estul țării. Astfel, anumite furtuni de iarnă din unele părți estice vor fi mai umede, în loc să aducă ninsori abundente.
Condițiile de secetă s-ar putea accentua pe tot parcursul sezonului, în partea de sud.
Unele părți din vestul mijlociu, din Marile Câmpii și din Munții Stâncoși ar putea avea temperaturi mai apropiate de normal în această iarnă, în timp ce se așteaptă condiții mai reci decât normalul în regiunile din nord-vestul Pacificului până către unele zone din Dakota.
În același timp, se așteaptă ca sudul Californiei să fie mai uscat și mai cald decât media pe parcursul iernii 2024 – 2025.