Cod galben de ceaţă, ghețuș și vânt în șase judeţe. Avertizările meteorologice rămân valabile până marți

Publicat: 02 01. 2022, 10:28
Actualizat: 02 01. 2022, 14:38
Sursa Foto: Freepik

Duminică dimineață, meteorologii au emis mai multe alerte de cod galben de vânt și ceață. Alertele nowcasting  vizează 6 județe, însă au fost emise și avertizări valabile până marți, potrivit meteoromania.ro. 

Din cauza ceții dense, circulaţia rutieră se desfășoară cu dificultate pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între Bucureşti şi Călăraşi.

Cod galben de ceață, duminică dimineață

Potrivit ANM, duminică, până la ora 12.00, ceaţa  densă ridică probleme în județele Arad, Bihor şi Timiş, Harghita, Caraș-Severin, Satu-Mare.

Ceaţa determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, ce va favoriza, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 10 (Bucureşti) – 35(Fundulea, jud. Călăraşi) se circulă în condiţiile de ceaţă, vizibilitatea fiind redusă, pe alocuri, sub 50 de metri.

Cod galben de ceață și vânt până marți

În intervalul 2 ianuarie, ora 23:00 și 3 ianuarie, ora 08:00 este cod galben de vânt în Carpații Orientali. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h. Sunt vizate județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava, Vrancea.

Între 3 ianuarie, ora 08:00 și 04 ianuarie, ora 10:00, intensificarile de vânt se întind în toată țara. Sunt prognozate la munte, unde va avea intensificări, cu viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit.
 Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55…65 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, se vor semnala local și în restul teritoriului.

Județele afectate vor fi Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea, Vrancea.