Ciclonul islandez a ajuns în România. Iată de ce fenomene meteo vom avea parte în zilele următoare

Ciclonul islandez a ajuns în România. Iată de ce fenomene meteo vom avea parte în zilele următoare
Sursa foto: Freepik

Ciclonul islandez a ajuns și în România. Temperaturile ridicate sunt doar o amintire acum.

Ce anunț au făcut meteorologii

Meteorologii spun că în ţara noastră se simt deja efectele unui ciclon venit din Islanda, iar temperaturile vor scădea brusc cu până la 15 grade, informează Observator.

Iată de ce fenomene meteo vom avea parte. Frigul se va instala începând de marți, în cea mai mare parte a ţării, şi, treptat, vor veni furtunile şi vijeliile.

Va ploua în zilele următoare şi vor fi temperaturi de toamnă autentică.

Totodată, în partea de vest a ţării, ciclonul venit din Islanda se vede şi se simte, iar ploaia care a început în vestul ţării se va extinde până spre finalul săptămânii în mai toată ţara. Sunt aşteptate vijelii şi temperaturi care cu greu vor mai trece de 24 de grade Celsius.

Însă, în partea de sud-est, mai putem vorbi de maxime ce vor atinge 29 de grade Celsius. Acum este în vigoare o atenţionare cod galben de vreme rea, valabilă pentru partea de sud a Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, dar şi pentru Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali. Aşteptăm averse însemnate cantitativ, 20 – 25 l/mp şi, izolat, chiar 30 – 40 l/mp. Şi vântul va crea probleme, în condiţiile în care vorbim de rafale care pot avea 60km/oră. Potrivit meteorologilor, până la finalul săptămânii, ne aşteptăm ca aceste ploi de toamnă să cuprindă, treptat, toată ţara.

Frontul atmosferic care traversează Europa de la vest la est se întinde pe o lungime de peste 4000 km, din nordul Europei și până în nordul Africii.

În această noapte, Bucureștiul și 14 județe se vor afla sub avertizare de furtuni

Informare meteorologică

Interval de valabilitate: 10 septembrie, ora 10 – 12 septembrie, ora 10 

Fenomene vizate: ploi în general moderate cantitativ

Temporar va ploua în toată țara. Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 septembrie, ora 10 – 10 septembrie, ora 21 

Fenomene vizate: averse însemnate cantitativ

În intervalul menționat, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse însemnate cantitativ. Mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 septembrie, ora 21 – 11 septembrie, ora 15 

Fenomene vizate: instabilitatea atmosferică, averse însemnate cantitativ 

În Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Cum va fi vremea în Capitală

Prognoza meteo pentru Bucureşti

Temperaturile maxime vor scădea în Capitală de la 28 de grade marți la 22 miercuri, potrivit prognozei speciale pentru București, emise de ANM. Astfel de marți de la ora 10.00 până miercuri la ora 9.00, în București, cerul va avea înnorări, mai accentuate spre seară și noaptea, când vor fi perioade cu averse (în general 15-20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 16-18 grade.

De miercuri dimineața până joi la ora 10.00, vremea se va răcori. Cerul va fi mai mult noros și vor fi perioade cu averse (în general 15-20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21-22 de grade, iar cea minimă va fi de 14-16 grade.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`