Când va ninge în Capitală? Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat ce se va întâmpla în acest weekend, în București, dar și în restul țării. Zonele unde vor predomina ninsorile (VIDEO)
Elena Mateescu, director ANM, a anunțat în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Andreea Moraru, cum va fi vremea, în acest weekend, în București, dar și în restul țării.
„Astăzi a fost o vreme mai caldă, 18 grade la Zimnicea, 15 grade în Capitală, -6 grade la Vârful Omu. Vor continua valorile de temperaturi caracteristice datei din calendar pentru următoarele 2 zile, pentru că miercuri și joi vom consemna maxime de 3 până la 9 grade. Minimele pe cursul nopților între -6 în depresiuni și + 6 grade pe litoral și, într-adevăr, la munte vor predomina ninsorile, dar vor fi însoțite și de rafale care pot depăși 80-90 km/h.
Vineri, vremea se va încălzi ușor, mai ales în sudul Olteniei, Muntenia și Dobrogea, pentru că maximele vor urca până la 15-16 °grade, și după care în weekend, sâmbătă și duminică, vine o răcire semnificativă, pentru că regimul de temperaturi se va situa între 0 până la cel mult 9 grade ziua, și pe parcursul nopții, minime chiar mult mai coborâte, spre -10 grade în depresiuni până la 0 grade.”
Cum va fi vremea în București
Directorul ANM a spus și cum va fi vremea în Capitală și când ne putem aștepta la prima zăpadă.
“Să așteptăm să luăm din aproape în aproape, vedem episodul de sâmbătă. Modelele încă nu sunt puse de acord. Episodul de sâmbătă aduce precipitații predominant sub formă de ninsoare în zonele montane și mixte, în rest. Inclusiv în Capitală, vremea va intra sâmbătă într-un proces de răcire, cu precipitații, și maxima de cel mult 5-6 grade, iar minima negativă.”
Elena Mateescu spune că nu putem exclude posibilitatea ca în acest weekend să avem cel puțin lapoviță în Capitală.
„Nu trebuie să excludem niciodată această posibilitate, pentru că, până la urmă, e vremea anotimpului în care în ultima decadă a lunii noiembrie să consemnăm și în zonele mai joase de relief precipitații care anunță instalarea iernii.”