Avertizare meteorologică: Cod galben de vijelie în aproape toată țara

Avertizare meteorologică: Cod galben de vijelie în aproape toată țara
Sursa foto: Hepta.ro

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de fenomene extreme, duminică dimineață, valabilă pentru aproape toată ţara, până la ora 23.00.

„În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local, mai ales la deal, în Muntenia, Moldova și Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse și în sudul și sud-estul teritoriului”, a transmis meteoromania.ro.

Județele aflate sub cod galben sunt: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Vâlcea, Vrancea.

Sursa foto: meteoromania.ro

Prognoza meteo pentru duminică, 1o iulie 2022

Duminică, vremea va fi în general instabilă, în toată țara. Mai ales dupã-amiaza şi seara, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice în zonele de deal şi munte, în nordul, nord-vestul şi centrul țării.

Regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, iar fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii mai restrânse în a doua parte a zilei. Pe alocuri vor fi cantități de apă însemnate şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în regiunile vestice, sud-vestice, centrale şi estice, dar şi asociat averselor. Temperaturile maxime se vor situa în general între 21 şi 30°C.

În capitală, astăzi, cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27…29°C.

La munte, vremea se va menţine în general instabilă. Mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice. Pe alocuri vor fi cantitãţi de apã însemnate, grindină şi posibil vijelii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Valorile termice vor scădea uşor față de intervalul anterior.

Pe litoral, vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi noaptea, când vor fi condiții pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare mai ales ziua (rafale în general de 45 – 55 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 31 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`