ANM vine cu vești bune pentru minivacanța de 1 Mai! Oana Catrina, pe B1 TV: Temperaturile vor fi în creștere de la o zi la alta (VIDEO)

Publicat: 28 04. 2023, 12:59
Actualizat: 28 04. 2023, 13:02
Foto simbol: Pixabay

Vremea va fi una în general frumoasă în minivacanța de 1 Mai, a anunțat Oana Catrina, meteorolog ANM, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.

Oana Catrina (ANM), pe B1 TV, despre starea vremii în minivacanța de 1 Mai

Meteorologul a anunțat o vreme în general frumoasă pentru minivacanța de 1 Mai, cu temperaturi în creștere de la o zi la alta.

„În minivacanța de 1 Mai, vremea va fi una în general frumoasă, ploile vor fi puține, iar temperaturile vor fi în creștere de la o zi la alta și se vor situa în jurul celor normale pentru perioada în care ne aflăm. Pe litoral, o vreme superbă, fără precipitații, un vânt moderat, iar temperaturile vor crește treptat.

Dacă sâmbătă așteptăm 13-15 grade, ei bine, duminică și chiar luni mercurul din termometre va urca în orele amiezii spre 17-18 grade în zona litoralului, iar apa mării, în acest moment, are 12-13 grade”, a spus Oana Catrina.