ANM: Un nor de praf saharian va ajunge deasupra României în următoarele zile

Publicat: 30 03. 2022, 15:14
Foto: Expressdebanat.ro

Administrația Națională de Meteorologi a transmis că un nor de praf saharian va ajunge în România în următoarele zile.

ANM a informat că circulația aerului se va face preponderent din sector sudic și sud-vestic, fenomen ce va conduce la intrare, pe teritoriul României, a unui nou nor de praf saharian.

Un nor de praf saharian va ajunge în România

În perioada 30 martie – 01 aprilie circulația aerului se va face din sector preponderent sud-vestic și sudic, iar spre final vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf cu origine sahariană, îndeosebi către sudul și sud-estul Europei, inclusiv în zona țării noastre.

Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mai reduse în comparație cu cele din sudul Peninsulei Italice și al Peninsulei Balcanice, informează ANM.

Depuneri de praf, vizibile și în România

ANM a transmis că depunerile de praf vor putea fi văzute în zonele și în intervalele cu ploaie, începând de joi (31 martie) în vestul, centrul și nordul țării, apoi, pe arii restrânse și în rest.

În cursul zilei de 31 martie, se vor semnala ploi în cea mai mare parte a teritoriului, în special în regiunile nordice. În București, cerul va fi mai mult noros, izolat se vor semnala averse sub formă de ploaie. Temperaturile maxime vor ajunge până la 24 de grade Celsius.

Descoperiți și prognoza meteo pentru luna aprilie!