ANM: Ploi abundente, lapoviță și ninsoare până sâmbătă. Care sunt zonele vizate de informarea meteo (VIDEO)
Alertă de ploi abundente, lapoviță și ninsoare pentru mai multe zone din țară. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare, valabilă de miercuri, 6 ianuarie, la ora 14:00, până sâmbătă, 9 ianuarie, la ora 10:00.
Informare meteo de precipitații abundente până pe 9 ianuarie
În acest interval, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25…35 l/mp.
Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.
La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (6 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1.400 m, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei.
Vântul va avea intensificări cu precădere în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40…60 km/h.
Meteorologii precizează și că până la începutul săptămânii viitoatre, temporar vor fi precipitații mai ales în jumătatea de sud a țării și în zonele de munte.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cod galben de ninsori în Munții Banatului și în Carpații Meridionali
În același timp, până joi, 7 ianuarie, la ora 10.00, este în vigoare o atenționare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol în Munții Banatului și în Carpații Meridionali.
Astfel, în zonele montane din județele Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Alba, Gorj, Hunedoara și Caraș-Severin va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, unde vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…80 km/h și va fi viscol ce va determina scăderea semnificativă a vizibilității.