ANM: Cod galben de caniculă și vânt puternic în regiunile sudice și estice. Capitala și alte 20 de județe, afectate

FOTO: Pixabay.com

Administrația Națioanlă de Meteorologie a emis, joi dimineață, un cod galben de caniculă și intensificări ale vântului, valabil înDobrogea, sudul Moldovei,Munteniași local în Oltenia.

Așadar, vineri și sâmbătă, în20 de judeţe şi în Bucureşti, temperaturile vor urca până la35-38 de grade Celsius și nu vor scadea sub 20 de grade nici în timpul nopţilor, carevor avea aspecttropical, mai ales în Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia. În același timp, în sudulţării vântul va sufla cu 55 km/h.

În judeţele Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăilași în Capitală sunt prognozate temperaturi care vor ajunge până la 35-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Prognoza meteo, vineri, 7 august

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, în jumătatea de sud a Moldovei și a Olteniei și izolat în Câmpia de Vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după orele prânzului la munte și în regiunile sud-vestice, unde pe spații mici vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.

Intensificări temporare ale vântului se vor semnala, cu precădere și în regiunile sudice și sud-estice, precum și la munte, local cu rafale în general de 50-55 km/h, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 și 36 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 25 de grade Celsius, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

În Capitală, vremea va fi caniculară în orele amiezii, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări temporare, mai ales pe parcursul zilei, cu rafale în general de 50-55 km/h . Temperatura maximă va fi de 36-37 de grade Celsius, iar cea minimă de 19-21 de grade Celsius.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)