Meteorologii ANM au actualizat avertizările meteo de tip cod galben și portocaliu de caniculă. Cele 2 avertizări vizează 29 de județe din țară, printre care și Municipiul București.
Avertizarea meteo este valabilă până la data de 15 iulie.
Valul de căldură va persista, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării.
Codul portocaliu este valabil în cursul zilei de 14 iulie, în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat. Temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22…20 de grade.
Miercuri, 14 iulie, este cea mai călduroasă zi de până acum, în anul 2021. Elena Mateescu, director general ANM, a anunțat că s-ar putea depăși 39 de grade Celsius la umbră. Vestul țării are de suportat cele mai ridicate valori înregistrate de termometre.
De asemenea, potrivit directorului ANM, meteorologii nu exclud instituirea codului roșu de caniculă.