Radu Banciu: Un om inteligent nu poate să intre în politică. De 30 de ani, România e condusă numai de proști (VIDEO)

Radu Banciu: Un om inteligent nu poate să intre în politică. De 30 de ani, România e condusă numai de proști (VIDEO)

Radu Banciu a susținut, în ediția de marți a emisiunii Lumea lui Banciu, că în România oamenii inteligenți nu au nicio șansă să intre în politică. De 30 de ani, țara e condusă de proști și populiști, care nu știu decât de pensii, salarii și alocații. Zero investiții. Cât despre cele aproape 80 de miliarde de euro alocate României din programul UE de relansare economică și din bugetul multianual, Banciu are o certitudine: n-o să facem nimic cu banii.

Radu Banciu, despre cele 80 de miliarde alocate României: Știm că nu se va face nimic cu ele

„Ciolacu ar trebui să aibă mintea odihnită, în sensul că n-are nimic de făcut. Atunci i-a venit o idee: cum să cheltuie el dacă ar avea el 80 de miliarde de euro. Știți că s-a bătut monedă pe cât ne-a adus Klaus din străinătate… Deci a venit Iohannis cu 80 de miliarde și imediat, dar imediat Ciolacu a propus ce trebuie făcut cu banii: să-i facem mere, pere, adică pe populisme – să mărim alocațiile, să mărim pensiile…

Stai, domnule Ciolacu, că asta nu înseamnă nimic. Deci tu și alți lideri ai PSD-ului ca tine în ultimii 30 de ani niciodată nu ați luat în calcul că în țara asta, totuși, mai sunt și oameni inteligenți? Am citit, de exemplu, ce declara un mare universitar australian, care cică ar fi fost pur și simpu copleșit de întâlnirea pe care ar fi avut-o la Facultatea de Arhitectură din București, acum câteva zile. Cică niciodată în viața lui, ăsta un om de știință, nu a întâlnit oameni atât de deștepți și de inteligenți. Deci a vorbit cu studenții și a spus că nu doar cea mai grozavă întâlnire pe care a avut-o în viața lui, dar a și fost convins că discută cu cei mai deștepți oameni de pe planetă. A zis că e clar că oamenii ăștia au un potențial fabulos, numai că au aceste defect: nu ajung niciodată să-și spună cuvântul acolo unde contează.

În România nu te lasă nimeni să ajungi acolo. Țara e condusă numai de proști, dar asta s-a întâmplat de 30 de ani, tocmai urmare a criteriilor pentru care un om inteligent nu poate să intre în politică. Nu le mai repet, m-am săturat de câte ori le-am adus în atenție. Om fi deștepți la noi acasă, dar asta n-are nicio importanță pentru țară.

Vine Marcel Ciolacu și vorbește pentru România în numele lor. El atâta știe: pensii, salarii, alocații. Domnule, asta nu face România să evolueze, asta face România să se îndatoreze! Vi s-a spus foarte clar, tovarășe Ciolacu, România nu poate să cvadrupleze alocațiile, nu poate să tripleze lefurile, nu poate să mărească de 500 de ori pensiile, că nu are de unde. România ar trebui să investească, să creeze, să dezvolte. Dumneavoastră sunteți un populist de stânga. Există și populiști de dreapta – uite-i pe liberali! Poate n-ar fi corect deontologic, dar în realitate există populiști de stânga și populiști de dreapta.

Deci nu asta trebuie să facem, pomeni electorale. Trebuie să investim banii ăștia cum nu i-am investit niciodată. Știm că nu se va face nimic cu ei. Infrastructură, mediu, școli, spitale învățământ de calitate, asta trebuie să facem!”, a afirmat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

România are alocate 80 de miliarde, bani europeni, după summitul de la Bruxelles

După negocierile maraton de la Bruxelles, liderii UE au convenit asupra planului de relansare economică post-coronavirus, dar și asupra bugetului multianual al Uniunii. La final, președintele Klaus Iohannis a anunțat că România a obținut 79,9 de miliarde de euro.

„Vom folosi această sumă pentru a reface infrastructura, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a reconstrui sistemele publice. O parte semnificativă a acestei sume va fi folosită pentru revigorare economică”, a declarat Iohannis, marți dimineață.

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a găsit și el o întrebuințare banilor: „Dacă ar fi să dăm crezare anunțului triumfalist al președintelui Iohannis de la Bruxelles, Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Nu mai are nicio scuză! Faceți investițiile din bani europeni și creșteți puterea de cumpărare a românilor!”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)