Radu Banciu, despre succesul moțiunii de cenzură: Este de consemnat astăzi, ceea ce istoria nu se va îngrămădi să o facă, poate doar că ne despărțim de momentul Dragnea (VIDEO)

Radu Banciu, despre succesul moțiunii de cenzură: Este de consemnat astăzi, ceea ce istoria nu se va îngrămădi să o facă, poate doar că ne despărțim de momentul Dragnea (VIDEO)

Radu Banciu a subliniat, în ediția de joi seară a emisiunii „Lumea lui Banciu, că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, care a fost adoptată de Parlament, reprezintă despărțirea de „momentul Dragnea.

„Bine v-am găsit, dragi prieteni, într-un moment de veselie, sigur, de confraterie populară. Un moment pe care îl putem marca cu chiuituri, cu cimilituri, cu focuri de artificii. E un moment de aducere aminte, în același timp, pentru că mie, de exemplu, parcă mi-ar plăcea, în seara asta, să mă bucur încă o dată pentru plecarea de la Palatul Victoria a lui Victor Ponta.

Parcă dacă tot ar fi să sărbătoresc ceva, parcă mai drag mi-ar fi, după ăștia opt ani, pe care i-am petrecut în stânga și în dreapta pe politicieni, parcă m-aș întoarce să-l mai duc încă o dată cu șutul în fund tot pe Victor Ponta. Ăla livid, care a plecat atunci din spatele microfoanelor, după Colectiv, și am crezut că îl înghite neantul istoriei. Astăzi parcă la el mă duc cu gândul. Dacă ar fi să scuip pe cineva între ochi, decât pe proasta satului, parcă tot pe Victor Ponta l-aș scuipa.

(…) Până una alta, într-adevăr, este de consemnat, astăzi, ceea ce istoria nu se va îngrămădi să o facă, nu este nimic istoric, poate doar că ne despărțim de momentul Dragnea. Așa este, pentru că guvernările dragnea s-au cam încheiat, chiar în ziua în care CCR i-a mai dat un șut la beregată fostului mare lider politic și președintele Camerei Deputaților. Ei, bine, Liviu Dragnea nu mai poate să-și vadă procesul rejudecat după ultima decizie de la CCR, care a venit așa, aproape pe neobservate, de la CCR”, a afirmat Radu Banciu, în direct pe B1TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)