Radu Banciu: Statul paralel înseamnă că nu ești de acord cu Liviu Dragnea sau cu clica lui. Asta înseamnă că nu avem democrație consolidată (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit în ediția de marți a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre modificările la Codul Penal.
„Lucrurile care se petrec în momentul de față și care sunt chiar mai interesante decât Cupa Mondială la fotbal, cu modificările Codului penal sunt, evident, cusute cu ață albă. Nu au trecut două săptămâni de la condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă instanță, ca să vedem că acest Cod Penal este modificat, practic, de rudele lui, de apropiații lui, de prietenii lui, în folosul lui. Este ridicol! Cum să faci așa ceva când România nu este încă pusă pe roate? În Franța sau în Anglia dacă vii și contești partidul aflat la guvernare nu ți se spune că faci parte din statul paralel. Statul paralel înseamnă că nu ești de acord cu Liviu Dragnea sau cu clica lui. Asta înseamnă că nu avem democrație consolidată, deci nu e momentul să umblăm la toate procedurile astea ca să îi scăpăm pe ăștia care vin la putere”, a comentat Banciu.
„Vă spun ceva îmbucurător: nici Dragnea nu e etern, nici PSD în varianta actuală nu este etern. Vom scăpa, la un moment dat, și de ăștia, nu chiar toți. Unii dintre noi nu or să mai apuce sfârșitul acestei dictaturi. O să vedeți că lumea nu se va îndulci, din păcate. Vom trece prin alte dezamăgiri poate la fel de mari. Dar vreau să văd și eu momentul în care vor veni alții la putere și va trebui ca partidul respectiv să revină măcar la forma inițială a acestor documente înainte ca ele să fie maltratate de PSD. Știu că va lua timp, știu că ăia vor avea această scuză istorică”, a mai spus Radu Banciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.