Radu Banciu: Nouă ni s-a spus că la Suceava era un spital de nivel mondial. Numai că, iată, la Suceava se moare. În spitalele de nivel mondial se moare mai puțin (VIDEO)

Radu Banciu: Nouă ni s-a spus că la Suceava era un spital de nivel mondial. Numai că, iată, la Suceava se moare. În spitalele de nivel mondial se moare mai puțin (VIDEO)

Radu Banciu a vorbit în ediția de miercuri seară a emisiunii „Lumea lui Banciu” despre pandemia de COVID-19, care a făcut peste 47.000 de victime în toată lumea. Numărul îmbolnăvirilor se apropie de un milion, cele mai afectate țări fiind Statele Unite ale Americii, Italia și Spania.

”Previziunile așa-zișilor specialiști sunt teribile. Această boală nu se va sfârși nici până la sfârșitul anului viitor. Apar tot mai nete informațiile astea, că nu va exista niciun vaccin până la miezul anului viitor, cel puțin”, a spus Banciu.

Situația de la Suceava

Acesta a comentat și situația de la Suceava, cel mai afectat județ din România. Dintre cele 92 de decese raportate la nivel național, 32 sunt de la Suceava. Totodată, din cele 357 de cadre medicale contaminate cu COVID-19, în România, 200 provin tot din acest județ.

”Mult-lăudatul spital de la Suceava a devenit acum un pol al râsului pe mapamond sau poate chiar la nivel european. Medicii s-au predat. Asta pentru că șpăgile veneau mai puțin, dar și pentru că nu aveau materiale și pentru că situația era imposibilă, deși nouă ni s-a spus că era un spital de nivel mondial, numai că iată, la Suceava se moare. În spitalele de nivel mondial se moare mai puțin”, a mai spus Radu Banciu.

Asta în contextul în care președintele Klaus Iohannis a retras, miercuri, decorația Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, acordată în 2019 Spitalului Județean de Urgență dinSuceava.

”Nouă ni se spune în ultima vreme să avem încredere în autorități, să fim disciplinați. Vedem că sancțiunilesunt tot mai mari. Dar vreau să știu și eu care sunt drepturile noastre. Înțeleg că pedepsele sunt maxime, ele vor fi sporite în următoarea perioadă pentru că starea de urgență o perimite. Dar drepturi avem? De exemplu, dreptul de a putea să ne cumpărăm o cutie de Paracetamol, care nu se găsește nicăieri”, a mai comentat Banciu.

Cum fentează românii restricțiile impuse de autorități

De asemenea, acesta a vorbit despre românii care au ajuns să treacă granița pe jos încercând să evite restricțiile impuse de autorități și nespunând astfel adevărul în legătură cu țara de unde se întorc.

”Românul fiind inventiv s-a adaptat și, mai nou, trece frontiera pe jos. Vin autocarele până la graniță, acolo ele sunt oprite și cetățenii o iau pe jos, cum se trecea pe vremuri, dar în sens invers și tot clandestin. Trecerea per pedes a frontierei nu poate fi sancționată întrucât ce poți să faci? Să tragi în ei? Oamenii o iau pe câmp, cu bocceluța în mână, ca să nu respecte ceea ce le tot turuie autoritățile în fiecare seară, la ambele urechi, să respecte niște norme. Cu cât sunt mai multe îndatoriri, cu atât oamenii vor încerca să le respecte mai puțin. Așa este în firea omului. Cu cât sunt mai multe restricții, cu atât oamenii vor încerca să le fenteze mai mult”, a mai spus Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`