Radu Banciu: Joi intru în istorie – Voi plăti pentru toată planeta în cazul Ditrău (VIDEO)

Radu Banciu: Joi intru în istorie - Voi plăti pentru toată planeta în cazul Ditrău (VIDEO)

Radu Banciu a susținut, în ediția de miercuri seară a emisiunii Lumea lui Banciu, că joi va intra în istorie ca prima persoană sancționată pentru cazul Ditrău. Și asta doar pentru că, prin afirmațiile sale, i-a apărat pe cei doi singalezi discriminați de locuitorii comunei harghitene.

„Mâine (joi – n.r) voi intra în istorie. E o dată care ar putea să facă înconjurul lumii, nu e nicio exagerare. Mâine voi deveni mai mult ca sigur, dacă nu se întâmplă vreo anomalie precum o lipsă de cvorum la CNA, primul cetățean din lume sancționat financiar pentru cazul Ditrău. Și s-ar putea să fiu și ultimul.

Am putea deja să începem să ne mândrim cu asta. Voi avea în vedere chiar construirea unui bust.

Mâine voi plăti pentru toată planeta în cazul Ditrău, caz care a tot fost dezbătut în mass-media universală.

Aici sunt două galaxii diferite. Tu, dacă te duci ca cetățean român la Ditrău, nu ești în România acolo. Dai peste o comunitate în care 99,79% sunt cetățeni maghairi. O comunitate izolată de lume, în care să trăiește ca pe timpuri.

Eu am vorbit în această emisiune de pamflet despre ce s-a întâmplat acolo. Am ncercat să apăr o minoritate – doi cetățeni care veniseră cu contracte de muncă să muncească în România. Ei nu au găsit România.

S-a văzut că nu e vorba de o generalizare, căci n-a fost unul în sat să spună că singalezii pleacă din Ditrău peste cadavrul lui.

Eu i-am apărat pe singalezi cum a făcut aproape tot restul planetei. Niciun cetățean din comună n-a fost sancționat, dar mâine, în fața CNA, eu voi fi tras la răspundere”, a afirmat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`