Radu Banciu a vorbit în ediția de miercuri a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre informația apărută pe surse potrivit căreia Nicușor Dan și-ar fi anunțat demisia de la șefia USR, după ce Biroul Național al partidului a votat ca USR să se poziționeze împotriva redefinirii familiei. (Detalii AICI)
”Nicușor Dan n-ar mai fi președintele USR. Informația nu este oficială, pentru că noaptea e un sfetnic bun și uneori chiar lung. Ne pare rău pentru el dacă va pleca din USR în asemenea mod, că este singurul creator al unui partid mic pe care l-a avut România. Nu mai există vreun partid creat de nicăieri care să fi ajuns meritat la un asemenea nivel. Și-a respectat în mare măsură promisiunea, a bătut PNL cu 20% la Capitală, la locale.
Nicușor Dan e fondatorul. Fiind în România, s-a văzut săpat de cei care trăiau pe lângă el, care l-au făcut pe la spate de plictiseală. Am spune că are soarta USR, care s-a dezmembrat tot din plictiseală sau din prostia unora din interior, că o amenințare reală nu era.
Ce-i trebuia chelului din USR tichie de mărgăritar? Ce-i trebuia Cioloș dacă îl avea pe Dan?
Biroul Național a votat pentru o poziționare publică împotriva redefinirii familiei. În acel moment, Nicușor Dan s-a ridicat și a spus că demisionează, fapt confirmat de Cristian Ghinea, care-l susține pe Cioloș. Așadar, își freca mâinile de bucurie că Dan a plecat din partid. Să vedem dacă până mâine va fi întors din drum, ceea ce nu ar fi o surpriză, dar ne putem aștepta și la o plecare definitivă, că multă lume din partid nu-l mai înghițea.
Ce treabă avea Cioloș cu USR nu pricep… Ce le-o fi venit să creadă că cu Cioloș ar fi mers mai departe? Dan nu avea notorietate, dar își construise corect această minicarieră politică. De asta e un om de regretat în politica românească. N-avea numai lucruri pozitive de expus, dar, în orice caz, merita această ascensiune. Și-a meritat locul, oricât ar fi fost de efemer, și suntem alături de ce a construit pentru acest partid.
Verdictul: praful se va alege de această nouă construcție dacă va fi păstorită de Cioloș. Avem un mut deja, nu ne mai trebuia un melc. Cioloș e lent, nu are anvergură și cât a stat la putere n-a demonstrat nimic. Ce a făcut Cioloș ca să ajungă deodată șef de partid?”, a afirmat Radu Banciu.
Radu Banciu: Praful se va alege de USR dacă va fi păstorită de Cioloș. Avem un mut deja, nu ne mai trebuia un melc…
#DIRECT_ONE_6m5tci#