Radu Banciu a susținut, în ediția de miercuri a emisiunii Lumea lui Banciu, că România nu s-a schimbat absolut deloc după tragedia din clubul Colectiv. „Au murit peste 60 de oameni, rupându-se carnea de pe ei”, iar unii au fost trimiși să moară în străinătate, că nu erau paturi în spitalele din țară. Cinci ani mai târziu, de revolta românilor s-a ales praful, iar liderii ce păreau atunci terminați politic ne zâmbesc acum de pe afișele electorale. Alegerile locale vor fi pe 27 septembrie, iar parlamentarele în 6 decembrie.
„Asta așa, că tot e campanie electorală și v-am promis câte un subiecțel din ăsta în fiecare seară. Imaginați-vă că, după Colectiv, toți erau la față livizi, Ponta era verde, Piedone era alb cu măsliniu și cu vișiniu. Și mai țineți minte pe toți ăia spuneam că vor face și că de aici înainte… Cum zice șeful statului azi: să treacă alegerile, că ne apucăm să reformăm sistemul de sănătate. La fel s-a spus și după Colectiv, că eram tot la masa asta.
Vreți să vă spun ceva? Mi-a transmis un medic acum că la toate autopsiile morților de COVID se vede că aceștia aveau bacterii contractate în spital.
Această țărișoară pe care noi ne pregătim s-o scoatem la liman în această duminică, s-o mai votăm o dată, nu s-a îngrijit nici după Colectiv care, sigur, a fost un accident, dar a fost cel mai mediatizat eveniment de la Revoluție și până atunci, când i-a căzut capul sperăm definitiv escrocului de Victor Ponta.
Nu față de acești indivizi vorbesc, care sunt scursurile societății, ci de cei care au auzit atunci ce s-a întâmplat, cărora li s a făcut frică. Puteau să fie ei sau copiii lor, Colectiv putea fi în fiecare weekend. Toată lumea a crezut atunci, preț de 30 de secunde că România va băga la cap acest tragic eveniment, care ne rupsese pe toți în două. Au murit peste 60 de oameni, rupându-se carnea de pe ei. Unii au fost trimiși să moară în străinătate, că România nu avea unde să-i mai țină. Nu eram pregătiți nici cu două paturi. Nu s-a putut face nimic pentru oamenii ăia.
Telespectatorii au spart televizioarele, au înjurat, au spus că nu se vor mai duce să voteze pe nimeni, că vor omorî un politician în bătaie măcar într-o zi. Uite că anii au trecut și azi aceeași derbedei candidează fără să fi făcut niciun gest.
După Colectiv, dacă noi am fi învățat ceva atunci, n-ar mai fi trebuit să existe niciun astfel de caz în niciun spital din România. Niciodată! Că există miliarde de euro pe care le poți aduce. Aici i-aș aduce la intervalul mare pe toți cei care au condus România în ultimii 30 de ani. De ce n-ați făcut mă, imbecililor, nimic niciodată?”, a afirmat Radu Banciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
64 de oameni au murit în urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015. O a 65-a persoană s-a sinucis ulterior, de dragul persoanei iubite pe care o pierduse.
La mijlocul lunii decembrie 2019, Tribunalul București a pronunțat prima decizie pe dosarul ”Colectiv”.
Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare. Cei trei patroni ai clubului bucureștean, Paul Gancea, Alin Anastasescu și Costin Micu, au fost condamnați fiecare la câte 11 ani și 8 luni. Daniela Niță, care deținea firma de artificii, a primit 12 ani și 8 luni de închisoare. Acestea sunt doar câteva dintre condamnările pronunțate atunci de către judecătorii Tribunalului București.
Instanța a mai stabilit daune morale și materiale de câteva zeci de milioane de euro pentru rudele victimelor.
Primul termen de judecată din apel a fost fixat pentru 18 septembrie. Atunci, însă, apelul a fost amânat pentru data de 30.