Radu Banciu: "Mortul de weekend" – Eugen Adrian Niculescu, patronul de la Șarpele Roșu (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit în ediția de joi a emisiunii „Lumea lui Banciu” despre "mortul de weekend": Eugen Adrian Niculescu, patronul de la restaurantul Șarpele Roșu
"Au fost niște morți în acest weekend. Din păcate, pentru societate, l-am pierdut pe Eugen Adrian Niculescu. Cunoscut sub numele de Dan Niculescu, fostul șef de la Șarpele Roșu, patronul celebrului restaurant al anilor '90. Un om care, de asta spun păcat pentru societate, ar fi avut posibilitatea să mai povestească din ce s-a întâmplat acolo. Nu avea decât 68 de ani. Ar fi putut să expună practic în mai multe volume. Probabil dacă ar fi intrat la pușcărie ar fi fost obligat conform legilor țării și așa dacă nu era capabil să scrie, putea să spună altora.
Povești despre Șarpele Roșu vor mai exista cu siguranță. Acolo au băut înainte să moară aproape toți marii noștri actori. Unii dintre ei, într-adevăr, erau personaje seară de seară la Șarpele Roșu, odată cu faimosul Gheorghe Dinică, dar și Ștefan Iordache, Colea Răutu, Radu Beligan, Ștefan Bănică Sr, George Mihăiță sau Șerban Ionescu. Dintre ei doar Mihăiță mai trăiește, restul toți s-au dus pe cealaltă lume.
Dan Nicolescu avea cancer la rinichi în ultima perioadă. Restul nu mai funcționa de 15 ani, a fost închis în 2001 pentru că nici nu mai avea cine să bea odată cu dispariția marilor actori sau cu ramolirea lor. Acolo s-au spus marile povești, marile beții ale neamului românesc, puține dintre ele au redate exact așa cum ar fi trebuit. Și clipele de tăcere erau fenomenale pentru că de multe ori actorii tăceau. Dinică, din ce am mai cules eu de la studenții la actorie, vorbea puțin, vorbea rar, sigur că trântea de fiecare dată câte o glumă din asta atunci când i se ivea ocazia. Dar de cele mai multe ori tăcea și bea" a comentat Radu Banciu.
Radu Banciu: "Mortul de weekend" – Eugen Adrian Niculescu, patronul de la Șarpele Roșu
#DIRECT_ONE_01gh8e#