Radu Banciu: Liviu Dragnea ne-a povestit o sinistră șuetă cum s-a făcut el politician. Aia cu Teleromanul a rezolvat-o, dar așa cum rezolvi un nasture de la cămașă (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit în ediția de duminică a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre momentul în care Liviu Dragnea a decis să intre în politică.
Radu Banciu: Liviu Dragnea ne-a povestit o sinistră șuetă cum s-a făcut el politician. Aia cu Teleromanul a rezolvat-o, dar așa cum rezolvi un nasture de la cămașă
#DIRECT_ONE_jeay47#
”Liviu Dragnea ne-a povestit la congresul Tineretului Social Democrat o sinistră șuetă, cum s-a făcut el politician. În 1994, când el deja avea mai mulți copii decât ar fi fost cazul, la un moment, plimbându-și fetița în cărucior pe străzile neasfaltate din Alexandria, n-a reușit să găsească niciun petic de pământ unde să nu i se hurduce ăleia căpșorul, așa cum, de altfel, ni s-a întâmplat și nouă de atâta ori. Atunci, și-a luat fetița în brațe și a jurat el că va face ceva pentru această țară.
Dar Liviu Dragnea a trecut peste asta. A venit noaptea, care n-a fost un sfetnic prea bun, și a doua zi, când s-a apucat de treabă, parcă alte intenții l-au mânat în luptă. Aia cu Teleromanul a rezolvat-o, dar așa cum rezolvi un nasture de la cămașă. Trei ani îți lipsește un nasture, într-o zi, când ești pus pe fapte mari îl coși la loc. Nu înseamnă că ai rezolvat toate lucrurile. Cam asta a făcut el în Teleorman”, a comentat Banciu.
”Ce nu spune Dragnea este că oamenii trăiesc în Teleormanul profund ca pe vremea lui Marin Preda sau a lui Zaharia Stancu. Nu s-a schimbat nimic la țară, în Teleorman. S-au asfaltat niște drumuri, dar asfaltul nu e neapărat un semn de civilizație. Dacă WC-ul e tot în curte, dacă prin geamuri intră frigul, tot aia e. Nu s-a schimbat nimic finalmente.
(…)
Dacă 2018 va fi numai pe un sfert atât de prost ca 2017 pentru PSD, nu vom mai vorbi despre acești oameni la sfârșitul anului viitor, nici despre el (n.r. – Liviu Dragnea), nici despre Codrin, și poate nici despre PSD. El va rămâne bine sau rău, cumva o bucată din hidra asta va continua să existe, dar poate, cine știe, nu sub denumirea asta. România nu are niciun fel de stabilitate. Cine crede asta se înșală amarnic”, a mai spus Radu Banciu.