Radu Banciu: „Ne-am întors cu justiţia, o spun cu imens regret, aproape în anii lui Adrian Năstase” (VIDEO)

Publicat: 06 12. 2018, 23:53

Radu Banciu a comentat în ediţia de joi a emisiunii Lumea lui Banciu întârzierea Senatului de a da un răspuns privind cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu pentru a putea fi urmărit penal pentru luare de mită.

„Apropo de decizii definitive care nu vor veni niciodată, iată cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Senatul a stabilit că ridicarea imunităţii lui Tăriceanu, ca şi cum i-ai ridica casa sau casele lui Tăriceanu, va fi supusă la vot abia în sesiunea de primăvara, asta însemnând cel mai devreme la începutul lui februarie anul viitor, dar se precizează foarte clar nu există nicio restricţie de termen. Deci înseamnă că între februarie 2019 şi noiembrie 2500 este posibil orice. (…)

Practic Senatul îşi bate joc de toate legile. Pentru ce nu ar putea Tăriceanu să ajungă în faţa justiţiei pentru că oricum justiţia e moartă. Ne-am întors cu justiţia, o spun cu imens regret, aproape în anii lui Adrian Năstase. Nu mai funcţionează nimic, vedeţi totul se opinteşte, sunt nişte termeni din ce în ce mai lungi, nu mai ajunge nimeni la puşcărie. A fost făcută praf, îngenuncheată. Se văd roadele acţiunii PSD din ultimul an, aşa că nu ne aşteptăm la nimic bun”, a comentat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.