Radu Banciu a comentat în ediţia de joi seară a emisiunii Lumea lui Banciu decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
„Mie mi se pare cam mult pentru instigare la abuz să iei 3 ani jumate, adică mai e totuşi mult până la sentinţă definitivă, în primul rând mult calendaristic, adică peste jumătate de an, dar până atunci pot să se mai întâmple multe. Justiţia a demonstrat astăzi că încă nu a ajuns 100% la cheremul clanului Dragnea, cel care evident conduce cu o mână de fier mizerabil această ţară. Este o dictatură în sfârşit adevărată.
Putem să le dăm dreptate celor care vorbesc în România de o dictatură, nu de fascism sau nazism, dar cei care spun că România este o dictatură încep să aibă dreptate. E clar că toate legile justiţiei, tot paravanul ăsta pe care membrii PSD, miniştri, în general parlamentarii, scutul pe care l-au făcut în jurul lui Liviu Dragnea a fost făcut în acest scop ca el să evite puşcăria.
De altfel, îi dă de gol şi reacţia pe care au avut-o azi. Codrin Ştefănescu literalmente înnebunit, disperat, îngrozit, aproape de atac cord, doamna Dăncilă siderată şi o ieşire în decor lamentabilă, în sensul în care ea dă peste justiţie cu bocancii, cu mopul, cu tot ce mai avea în dotare. Dă peste justiţie uitând că ea reprezintă statul român”, a comentat Radu Banciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.