Radu Banciu, despre noua listă neagră a paradisurilor fiscale: Alți năpăstuiți ai sorții din politica românească se pregăteau să-și depună icrele la capătul lumii (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit în ediția de marți a emisiuni ”Lumea lui Banciu” despre faptul că miniştrii de Finanţe din UE au adoptat noua listă neagră a paradisurilor fiscale.
Decizia a fost luată la scurt timp după ce ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, care a prezidat reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare, anunţa o amânare până în luna mai.
”Cine credeți că s-a opus din Uniunea Europeană aprobării acestei liste? România, fraților! Ministrul român al Finanțelor, nenea Eugen Teodorovici, declarase anterior presei că, cel mai probabil, Consiliul va veni cu o amânare, undeva pentru luna mai. Până atunci, înclinăm să credem, alți năpăstuiți ai sorții, probabil din politica românească urmau să-și depună icrele în aceste paradisuri fiscale de la capătul lumii”, a comentat Banciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.