Radu Banciu, despre Marcel Ciolacu: Prostia a ajuns la el de-i iese prin nări și, cu toate astea, nu e bine văzut în PSD. Mi se pare o anomalie (VIDEO)

Radu Banciu, despre Marcel Ciolacu: Prostia a ajuns la el de-i iese prin nări și, cu toate astea, nu e bine văzut în PSD. Mi se pare o anomalie (VIDEO)

Radu Banciu a afirmat, în ediția de luni seară a emisiunii Lumea lui Banciu, că nu-și explică reticența unor PSD-iști de a-l avea președinte plin pe Marcel Ciolacu, date fiind ”capacitățile intelectuale” extraordinare ale acestuia. Jurnalistul a mai spus că, după Viorica Dăncilă, ne gândeam că mai jos de atât nu se poate, dar iată că ne-am înșelat. În același stil ironic, Banciu a mai susținut că Eugen Tedoorovici va schimba din temelii politica PSD dacă va ajunge șef al partidului. Nu în ultimul rând, Radu Banciu a remarcat faptul că pe politicieni nu-i interesează decât cum să-și împartă ciolanul, în vreme ce noi, ceilalți, „suntem toți în izmene” în fața epidemiei de coronavirus.

Radu Banciu: A început bătălia internă între escrocii de prim rang ai PSD

„Că tot vorbeam de imbecili, o situație care, într-adevăr, aproape te face să surâzi e asta din PSD, unde a ajuns o babilonie fără margini. Sunt pregătirile pentru alegerile care vor avea loc. Atenție, alegerile din sânul partidului în primul rând. Și a început bătălia internă între escrocii de prim rang ai PSD.

Le-a cășunat unora exact pe Marcel Ciolacu, care o avea el o virulență de birou, de anticameră, dar nu e un virulent de televizor, nu vine și sparge ecranul de-ți dă un pumn pe canapea, cum o să ne dea Tedorovici dacă o să ajungă președinte plin. Nu, Ciolacu e mai bovin așa. El este – pot să fac o comparație, că nu știe nimeni nici de la CNA, nici de la CNCD – un fel de anoa. O vită cornută de prin Asia, Australia, totalmente necunoscută neștiutorilor de carte din Europa și din România. O vacă de acolo.

Evident, prostia a ajuns la el de-i iese prin nări și, cu toate astea, nu e bine văzut în PSD. Mi se pare o anomalie cum numai în acest partid se poate întâmpla. Ce aveți, mă, cu el, că e reprezentantul absolut al acestui partid!

Credeți că veți găsi unul de nivelul lui Ciolacu? Ce ziceam de Dăncilă că e ceva uluitor, el nu e departe. Deci am zis că mai jos nu se poate, ajunseserăm în mocirla umanității. Ei bine, nu. Iată că Ciolacu e un specimen la nivelul genunchiului broaștei din mocirla în care ne dusese să scăpăm de umanitate și de orice formă de umanism Viorica Dăncilă. Deci când aveți un asemenea leu la conducerea partidului, vrei să vă deziceți de el?

Vine unul care dă mai tare cu pumnul, domnul Teodorovici. Ăsta o să schimbe din temelii politica PSD.

Nu mai există nimic în România decât bătălia pentru ciolan. Toate discuțiile între politicieni sunt cum să atragă mai mult capital pentru alegerile care vin. Noi suntem toți în izmene în fața acestei maladii, care a revenit cu o forță incredibilă, de ne va lăsa în curând în genunchi pe toți”, a afirmat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Marcel Ciolacu și Eugen Teodorovici, în lupta pentru șefia PSD

Duminică, Eugen Teodorovici a anunțat că va candida la funcția de președinte al PSD, pe motiv că actuala conducere a formațiunii „lasă” Guvernul Orban „să-și facă de cap”.

„Conducerea interimară a PSD lasă acest Guvern să-şi facă de cap. (…) PSD nu poate să continue în acest mod. Nu poţi să stai în Opoziţie nouă luni”, a spus fostul ministru al Finanțelor.

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a anunțat încă din februarie că va candida la șefia plină a partidului și că va veni în fața congresului cu proiect politic.

„Este posibil să candidez. Am început să avem o echipă cât mai sudată. În principiu voi candida la Congres cu un proiect politic”, afirma Ciolacu, pe 24 februarie.

Pe 21 iunie, el preciza că PSD nu va intra în alegerile locale fără o conducere aleasă de congres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)