Radu Banciu, despre declarațiile lui Eugen Nicolicea în cazul ”Belina”: Te lasă năuc, mut, te lasă sperietoare de ciori (VIDEO)

Publicat: 16 10. 2017, 23:50

Radu Banciu a vorbit în ediția de luni a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre declarațiile făcute în ședința Comisiei juridice de deputatul Eugen Nicolicea cu privire la cazul Belina pentru care DNA a cerut începerea urmăriii penale a ministrului demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

”Deci albia minoră înseamnă între mal şi mal, insula din interior. În momentul în care un curs de apă a dispărut – braţul Pavel – atuncea malul s-a mutat pe partea ailalată a insulei, firesc, deci nu mai există în albia minoră (…) S-a redesenat ceea ce s-a întâmplat la faţa locului, nu geografia, geografia este ştiinţa care se ocupă cu ceea ce se întâmplă acolo. În decursul apelor, să ştiţi şi dumneavoastră, că datorită eroziunii se schimbă şi cursurile de apă, corect? Deci braţul Pavel s-a colmatat, a creat patru lacuri care nu mai au legătură cu Dunărea, nu mai există nico albie a răului (…) Nu mai este apă curgătoare”, a declarat Nicolicea.

”«În decursul apelor, să știți și dumneavoastră că datorită eroziunii se schimbă și cursurile de apă». Magistrală, este o explicație care te lasă, într-adevăr, năuc, te lasă mut, te lasă sperietoare de ciori. La asta nu s-ar fi gândit nimeni. Deci nu există insula Belina, nu există brațul Pavel, nu există nimic”, a comentat Radu Banciu.

Radu Banciu, despre declarațiile lui Eugen Nicolicea în cazul ”Belina”: Te lasă năuc, mut, te lasă sperietoare de ciori

#DIRECT_ONE_t4m1h3#