CORONAVIRUS | Radu Banciu: „E un fâs colosal acest vaccin, el nu va lămuri nimic și va trebui să conviețuim cu această boală probabil încă un deceniu” (VIDEO)

Publicat: 23 07. 2020, 08:41

Radu Banciu a susținut, în ediția de miercuri seară a emisiunii Lumea lui Banciu, că vaccinul pentru tratarea COVID-19 nu va veni atât de repede pe cât anticipează unii și în niciun caz nu va pune capăt pandemiei. Coronavirusul va continua să facă victime cel puțin un deceniu.

Radu Banciu: „Noi n-am primit măști, o să primim vaccin? La noi va fi pe pile!”

Vaccinul „nu numai că nu va veni, dar cum va veni, așa va trece. Ni s-a spus clar din cercurile înalte de tot – apă de ploaie. Deci sunt atâtea și atâtea probleme cu vaccinul ăsta…

În primul rând că nu va ajunge niciodată unde trebuie, adică în lumea a treia, a patra. Imaginați-vă vaccinul ăsta la țară în Burkina Faso. Niciodată. Va ajunge în Londra, New York… Ce ne interesează pe noi? Zece ani până când va fi disponibil un vaccin la scară largă, peste tot adică. În Ciad ar fi nevoie că dacă dă molima în ei, se curăță toți. Acolo n-ajunge.

În al doilea rând, am citit la francezi că a zis unul, presupunând că va veni vaccinul vreodată, că trebuie întâi să întrebăm dacă avem voie să-l facem. Medicul să zicem că ne spune ”da, grăbiți-vă că e important, e vaccinul COVID-19”. Nu-i așa, că atât timp cât nu există un tratament eficient pentru boala asta și nimeni nu știe cum îți reacționează organismul la un tratament din ăsta cu pilule, plasmă de la un vindecat… Nu se știe cum vei reacționa. Nici la vaccinul ăsta nu există deocamdată nici pe departe o unanimitate între oamenii de știință să spună că vaccinul va fi la fel pentru toți. Nici poveste!

Marea dramă la vaccinul COVID ce se anticipează: tu nu știi ce boli ai. 90% din populația planetei nu știe în realitate de ce suferă, COVID-ul ne-a mai luminat un pic. I-a luminat pe ăștia care s-au curățat în 48 de ore, deși n-aveau nicio boală, nicio comorbiditate cum le place unora să spună, deși nici nu știu ce e asta. Deci n-aveau nimic, dar s-au curățat imediat, pentru că nu știau, dar bolile existau în ei. Ei nu se duceau la doctori, nu-și făceau controale și a venit virusul și i-a curățat în câteva zile.

Deci noi nu știm de ce boli suferim, deci nu putem să ne ducem să facem acest vaccin. Trebuie întâi să te duci la doctor, să-ți facă ăla analize, dacă ți le face bine, și să-ți spună de ce suferi, ca să-ți facă acest vaccin. Deci este un drum extrem de lung.

Altă problemă: toți cei care s-au vaccinat în trecutul apropiat de gripa sezonieră vor avea probleme dacă-și fac vaccinul COVID, pentru că aceste două tulpini, aceste două boli nu pot conviețui aparent. Asta se știe acum în medicina mondială. Deci este o catastrofă să faci și vaccin de gripă și vaccin de COVID, noroc că n-avem vaccin de COVID.

Este un fâs colosal acest vaccin, el nu va lămuri nimic și va trebui să conviețuim cu această boală probabil încă un deceniu.
Vaccinul nu va rezolva absolut nimic, deci e Dumnezeu cu mila. Îți face vaccinul, s-ar putea să-ți fie bine o vreme, până apare altă tulpină, sau s-ar putea să n-aibă nimic sau să te pună pe butuci. Boala nici nu atacă la fel doi oameni, deci să terminăm cu iluziile de clasa a patra.

Noi n-am primit măști, o să primim vaccin? La noi va fi pe pile!”, a afirmat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

OMS: Un vaccin pentru COVID-19 ar putea fi distribuit la jumătatea anului 2021 / Expert britanic: „Virusul va continua să existe mulți ani de acum încolo”

Soumya Swaminathan, coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a anunțat că un vaccin anti-COVID ar putea fi distribuit la jumătatea anului 2021.

Ea a precizat că, în prezent, OMS are peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice şi că riscul să eşueze chiar toate este mic.

Vaccinul Universității Oxford, ChAdOx1 nCoV-19, pare a fi printre cele mai sigure, antrenând sistemul imunitar. Marea Britanie a comandat deja 100 de milioane de doze.

Totuși, specialiștii sunt rezervați. Jeremy Farrar, membru al Sage – entitate ce consiliază guvernul britanic, a susținut că omenirea va trăi cu virusul zeci de ani de acum încolo.