CORONAVIRUS | Radu Banciu: 30 de ani am vorbit despre pensii, alocații și turlele bisericilor. Cum voiați acum să iasă bilanțul? (VIDEO)

CORONAVIRUS | Radu Banciu: 30 de ani am vorbit despre pensii, alocații și turlele bisericilor. Cum voiați acum să iasă bilanțul? (VIDEO)

Radu Banciu a susținut, în ediția de luni seară a emisiunii Lumea lui Banciu, că românii vor ajunge să moară de coronavirus în propriile case, în picioare, pentru că nici acolo nu vor mai exista paturi. În opinia sa, zilele următoare vom înregistra peste o mie de noi infectări cu COVID-19. Lucrurile nici nu puteau sta altfel de vreme ce, de 30 de ani, în loc să facă investiții, politicienii s-au preocupat doar de pensii, alocații și biserici.

Radu Banciu: De dragul mascaradei ăsteia de alegeri locale, de asta nu mai putem noi acum, politicienii nu mai fac nimic

„În România se va muri în case – ăsta e scenariul. Nu vreau să par mai pesimist decât e cazul, dar asta e natura meseriei noastre și noi suntem ca medicii. Deci la noi se va murit în case, fără aer, în situații poate cu cei dragi, dar și ăia dacă sunt sănătoși, că nu vom mai avea unde să ne ducem. Deci asta cu legile, cu izolarea n-au nicio valoare. Astea sunt pe hârtie – carantinarea, izolarea.

Păi, unde să-i mai duci pe oameni? În momentul de față te iau, te duc. Cât mai durează asta? Luna iulie, că mai sunt zece zile, și luna august. După care, din septembrie, oricum nu te mai poate duce nicăieri. Stați liniștiți ăștia care aveți problema cu spitalele! Și noi, sigur, ne-am manifestat dezaprobarea asta. Dar nu se mai pune problema oricum. Peste o lună și jumătate nu va mai exista în România niciun locșor nicăieri, nici în băcănii, nici în măcelării.

Vei sta acasă dacă ai destule paturi, dacă nu sunt ocupate și alea. Deci, teoretic, vei muri în picioare, în propria ta casă, nemaiavând aer. Iată care e sfârșitul în această lume pe care am tot conceput-o, am tot reinițializat-o, am tot restartat-o și ne-am tot gudurat pe lângă ea. Deci ăsta este finalul, distinși cetățeni, până la sfârșitul acestui an. Cam asta ne va fi soarta.

N-o să mai întâlnim pe nimeni. Această clasă, așa-zis politică, va dispărea cu totul. Vestea mare de tot e că, teoretic, n-au unde să fugă toți. Poate unii o vor mai șterge din țară, cine știe… Ei au, totuși, pașaportul diplomatic. Poate nu vor muri toți de lipsă de aer în România, dar câți vor putea să plece? Paturile alea în străinătate nu-i așteaptă pe ei.

Deci de dragul mascaradei ăsteia de alegeri locale, de asta nu mai putem noi acum, ei nu mai fac nimic. Mâine (marți – n.r), probabil vor fi peste o mie de cazuri. Deci mâine-poimâine trebuie să ajungem prima dată la peste mia de cazuri și nu e decât un început, evident. În martie aveam o sută, două sute, trei sute. Acum o mie! Și tot mai mulți la Terapie Intensivă tot mai mulți, tot mai mulți. Autoritățile – nimic!

Autoritățile europene au muncit în amonte, n-au vândut țara cum ați făcut voi, au mai construit câte ceva. Voi erați cu pensiile, alocațiile și cu turlele bisericilor. 30 de ani am vorbit despre asta. Asta ne-a preocupat. Ce voiați acum să iasă bilanțul?”, a afirmat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nelu Tătaru: Vom ajunge și la 1.000 de cazuri noi de coronavirus pe zi

Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, este de părere că România va ajunge la 1.000 de infectări cu coronavirus pe zi. În schimb, el s-a arătat încrezător că situația se va ameliora odată cu intrarea în vigoare a legii privind carantina și izolarea.

„În următoarele 14 zile vom avea o creștere progresivă. Vom ajunge și la 1.000 de cazuri pe zi. Vom avea această creștere. Dintre aceste 1.000 de cazuri pe zi sunt cele care merg la Terapie intensivă într-un număr de 5%, o mortalitate de 5%, restul sunt cazuri asimptomatice, ușor asimptomatice, medii sau medii spre severe pe care va trebui să le gestionăm”, a afirmat Tătaru.

El este de părere că „lucrurile nu vor mai continua în forma asta, pentru că de mâine intră în vigoare legea izolării și carantinei. Suntem pe internare și izolare în condițiile în care vom respecta aceste reguli”.

Dat fiind acest context, ministrul liberal a precizat că nu exclude posibilitatea ca alegerile locale, programate să aibă loc pe 27 septembrie, să se desfășoare pe parcursul a două zile.

Luni, Grupul de Comunicare Strategică anunțase că bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la 38.139 de infectări și 2.038 decese, după 681 de noi infectări și încă 12 pacienți COVID-19 care au murit.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)