Radu Banciu a vorbit în ediția de marți a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre demisia lui Adrian Țuțuianu din funcția de ministru al Apărării.
”Adrian Țuțuianu și-a depus demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale pentru lipsa de comunicare de care a fost acuzat de Mihai Tudose. Ar exista niște probleme financiare la Armată, militarii urmau să-și ia banii eșalonat în această lună, nimic ieșit din comun, practic, o furtună într-un pahar cu apă”, a comentat Banciu.
”Probabil vrând să-și dea mai multă importanță decât merită, așa cred, domnul Tudose a încercat să facă din asta o tragedie, de parcă Armata română ar produce ceva. Nu, Armata este subvenționată de stat, ea nu produce niciodată nimic. Noi nu existăm pe harta lumii în ceea ce privește resursele militare. Noi ne jucăm de-a resursele, dar nu facem nimic. Faptul că suntem membri NATO nu ne dă dintr-o dată puteri de supererori. De asta spun că nu era o tragedie că își luau băieții salariile eșalonat”, a mai spus Radu Banciu.
Banciu, despre demisia lui Țuțuianu: Probabil vrând să-și dea mai multă importanță decât merită, domnul Tudose a încercat să facă din asta o tragedie, de parcă Armata română ar produce ceva
#DIRECT_ONE_pcszs6#