Prințul și Prințesa de Wales au avut o vară foarte liniștită departe de lumina reflectoarelor după diagnosticul de cancer al lui Kate la începutul acestui an – dar următoarea ei mișcare ar putea fi văzută ca un pas pozitiv în timpul recuperării ei.
După cele două apariții publice triumfale pe care le-a avut la Trooping the Color și la Wimbledon, de altfel singurele de când și-a făcut public diagnosticul de cancer, ea și-a rezervat restul verii pentru a petrece timp cu Prințul William și cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.
Timpul în familie pare să continue, Kate se așteaptă să se alăture familiei ei și restului familiei regale pentru vacanța lor anuală la Balmoral din Scoția. Acolo se vor alătura restului firmei împreună cu iubitul ei socru, regele Charles.
Iar expertul și istoricul regal Tessa Dunlop crede că această mișcare finală de vară trimite vibrații pozitive pe fondul luptei pentru sănătatea lui Kate. Ea a spus pentru Mirror : „William și Kate vor încheia sezonul cu o călătorie la Balmoral din Scoția , un semn încurajator în urma diagnosticului de cancer anterior al Prințesei de Wales”.
„În spatele zidurilor castelului, Kate va fi bine îngrijită de instituția regală pe care a ajuns să o personifice. Nu există nicio veste despre sosirea lui Harry, probabil că prințul liber profesionist va fi prea ocupat să planifice următoarea mare mișcare a familiei Sussex”, a mai spus ea.
În timp ce William și Kate au rămas departe de lumina reflectoarelor, Prințul Harry și Meghan Markle au atras atenția datorită turneului lor controversat în Columbia. Tocmai din acest motiv Tessa Dunlop spune că vara celor din Familia Regală este o „poveste cu două jumătăți”.
Ea a explicat: „Pe de o parte, există recenta vizită a familiei Sussex în Columbia, care confirmă ceea ce știam deja – Harry se simte cel mai confortabil să facă ceea ce a fost antrenat de la naștere: tăiere de panglici și dans. Familia Sussex și-a găsit un loc favorabil vizitând țările care au nevoie de o creștere internațională. Până acum, e bine. Dar să nu pretindem că aceasta este o muncă ușoară. Meghan și-a dat intereseul și a avut mai multe ținute de designer. S-a aflat faptul că a apelat la serviciile stilistului lui Adele, iar garderoba din această călătorie a avut toate semnele distinctive ale unei revizii profesionale. Cei doi au fost oaspeții vicepreședintelui Columbiei. S-a asigurat securitatea deplină, dar fără sprijin din partea monarhiei britanice, planificarea unor călătorii de acest fel necesită timp și este costisitoare. Și pentru a-și menține marca la punct, Sussex trebuie să continue să furnizeze…
Între timp, în Marea Britanie, dincolo de câteva momente de glorie la Trooping și la Wimbledon, William și Kate au avut o vară liniștită. Totuși, Prințului nu le-a trebuit decât o scurtă apariție pe Instagram alături de Snoop Dog pentru a stârni interesul publicului. Fanii regali au leșinat. Chiar și fiica mea adolescentă a fost interesată de asta”.