YouTube schimbă din nou regulile privind filmările care conţin înjurături
Ca urmare a reacţiei creatorilor de conținut a căror monetizare a fost suspendată, YouTube a promis că își va schimba din nou politica privind înjurăturile, potrivit news.ro.
În luna noiembrie, YouTube a anunțat măsuri dure împotriva creatorilor de conținut care folosesc înjurături. În special, au fost vizate videoclipurile în care se auzeau înjurături în primele 15 secunde.
YouTube va schimba regulile privind filmările care conţin înjurături
Ca răspuns, YouTube a decis să limiteze sau să elimine complet reclamele individuale, ceea ce face imposibil pentru creatorul videoclipului să genereze venituri de pe urma filmării în cauză.
Această decizie a stârnit furia multor creatori, în special a celor care consideră că este nedreaptă mai ales pentru faptul că aceasta era aplicată retroactiv. Se pare că vechile videoclipuri postate înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli sunt, de asemenea, supuse sancțiunilor.
Unii creatori de conţinut au protestat postând exact genul de filmări pe care YouTube a decis să le penalizeze, însă înjurăturile au fost adresate șefilor YouTube.
Astfel, ca urmare a reacţiilor negative, YouTube a anunțat că va face ajustări la regulile sale privind utilizarea înjurăturilor, deși nu a spus exact cum vor fi modificate.
Cert este că directorii platformei video se tem că unii agenți depublicitate sensibili la limbaj, cum ar fi Apple și Disney, ar putea întrerupe campaniile publicitare derulate pe YouTube din cauza limbajului colorat.