YouTube, nouă modalitate prin care va afișa reclame. Când vor fi introduse

Publicat: 26 04. 2024, 14:50
Sursa foto: Freepik

Un nou tip de reclame a fost introdus recent de YouTube. Este vorba de „Pause Ads”, care se declanșează în momentul în care utilizatorii pun pauză videoclipului pe care îl urmăresc.

Noua abordare, în faza de testare

Noua abordare este deja în faza de testare și se aplică indiferent dacă utilizatorul lasă telefonul sau se îndepărtează de televizor, pe care rulează aplicația.

Philipp Schindler, vicepreședintele Google, a declarat că aceste reclame au fost testate inițial pe televizoarele conectate și au arătat rezultate promițătoare. Reclamele de pauză nu permit săritura peste anunț sau reluarea imediată a videoclipului înainte de terminarea reclamei, creând astfel un interval garantat de vizualizare a reclamei, scrie Android Authority, citat de Ziare.com.

Când vor fi introduse pentru toți utilizatorii YouTube

Vicepreședintele Google a mai menționat că noile reclame atrag prețuri premium din partea agențiilor de publicitate, indicând un succes în ceea ce privește creșterea vizibilității și a impactului de brand.

Cu toate acestea, detaliile despre durata acestor reclame, posibilitatea de a le ignora sau alte aspecte specifice nu sunt încă clarificate, și este posibil ca Google să ajusteze aceste caracteristici în funcție de feedback-ul utilizatorilor și de particularitățile fiecărui dispozitiv.

În prezent, nu există o dată concretă pentru implementarea acestui tip de reclame, dar se preconizează că nu vor rămâne limitate doar la versiunea de televizor a aplicației YouTube.