WhatsApp, noi funcții. Cum vrea compania să facă bani de pe urma utilizatorilor și ce impact are asupra intimității
WhatsApp aduce o serie de noi modificări, menite să ajute compania să facă bani de pe urma utilizatorilor. Prin aceste noi funcții, aplicația nu va încălca, într-un procent prea mare, intimitatea utilizatorilor.
Nou funcție implică un director de companii de unde utilizatorii vor putea descoperi magazine și firme de la care să cumpere produse. Practic, este o nouă modalitate a Facebook, de a face bani de pe urma WhatsApp, dar fără a încălca prea mult intimitate utilizatorilor.
WhatsApp pregătește o nouă funcție pentru utilizatori
În prezent, directorul de companii dezvoltat de Facebook pentru aplicația WhatsApp este testat în Sao Paolo, Brazilia.
Astfel, WhatsApp continuă strategia de modernizare prin shopping. Directorul de companii ar putea deveni, în viitor principalul motor de cumpărături online din WhatsApp.
Cum va funcționa noua funcție WhatsApp, menită să aducă bani de pe urma utilizatorilor
Directorul de companii va putea fi accesat de fiecare utilizator în parte. Aici, aceștia vor descoperii o listă de branduri și magazine. Utilizatorii le vor putea accesa pentru a găsi produsul preferat sau ceea ce au nevoie să achiziționeze.
În perioada de testare a funcției vor fi găzduite mai multe companii din Sao Paolo, organizate în funcție de categoriile și tipurile de produse pe care le vând.
Odată ce testul în Brazilia ia sfârșit, această funcție ar putea fi introdusă și în India și Indonezia, scrie Playtech.ro.
De ce riști să îți fie șters contul de WhatsApp
Peste trei milioane de conturi de WhatsApp ale unor utilizatori din India au fost șterse în ultima lună și jumătate. Motivul din spatele deciziei vizează, însă, toată lumea. Informația apare în cel mai recent ”raport de concordanță”, în conformitate cu regulamentul autorităților americane, IT Rules 2021.
La nivel global, WhatsApp închide aproximativ opt milioane de conturi în fiecare lună, pentru a preveni abuzul asupra serviciului.
Între 16 iunie și 31 iulie, WhatsApp a șters 3.027.000 de conturi ale unor utilizatori din India. Utilizatorii pot face apel la decizia gigantului, dar până acum doar 594 dintre ei au făcut acest lucru. Doar asupra a 74 de decizii s-a revenit, conturile fiind restaurate.
Motiv principal pentru care sunt șterse conturile are legătură cu raportarea de către alți utilizatori. Cele mai multe dintre ele erau o sursă semnificativă de spam sau dezinformare. Pentru că toate conversațiile sunt criptate, WhatsApp nu poate vedea conținutul mesajelor, așa că se bazează foarte mult de alte semnalmente pentru a identifica problemele. De asemenea, ia în vizor conturile care obișnuiesc să distribuie foarte multe mesaje, fără să scrie nimic de la zero.