Un studiu recent confirmă că telefoanele mobile sunt ascultate pentru a vinde produse și servicii

Publicat: 25 12. 2023, 18:10
Foto: Unsplash.com

Un studiu recent indică faptul că anumite companii publicitare utilizează microfoanele încorporate în dispozitive pentru a asculta conversațiile utilizatorilor în timp real, în scopul de a oferi publicitate.

Aplicațiile au capacitatea de a accesa conversațiile ambientale ale utilizatorilor

Un raport publicat de Cox Media Group (CMG) dezvăluie că unele aplicații au capacitatea de a accesa conversațiile ambientale ale utilizatorilor prin intermediul microfoanelor încorporate în smartphone-uri, televizoare inteligente și alte gadgeturi.

Ulterior, informațiile sunt apoi folosite pentru a direcționa reclamele de publicitate către consumatori. Conform CMG, prin funcția de „ascultare activă”, companiile publicitare obțin informații necesare pentru a identifica potențiali clienți, analizând conversațiile în timp real.

CMG a publicat un document pe site-ul său despre cum funcționează datele vocale și cum pot fi utilizate în diverse bussines-uri, cel mai des, desigur, fiind utilizate pentru marketing-ul online.

Această practică, deși poate părea invazivă, este considerată de CMG ca fiind extrem de eficientă pentru marketing.
Compania susține că acest tip de ascultare activă este legal, deoarece utilizatorii își dau de obicei consimțământul atunci când acceptă termenii și condițiile actualizărilor de software sau descărcărilor de aplicații.