Pentru că avem deja un alt mod de comunicare cu computerul și putem scrie propoziții întregi și primi răspunsuri elaborate, e bine să știm cum să vorbim cât mai eficient cu partenerul atât de controversat denumit Inteligență Artificială.
Comunicarea verbală cu Inteligența Artificială nu este chiar atât de simplă. Aceleași două comenzi date unui GenAI (Inteligență Artificială Generativă) pot genera rezultate diferite dacă nu știm ce să-i cerem.
GenAI se referă la tipuri de inteligență artificială capabile să genereze conținut nou, cum ar fi text, imagini sau sunet, pe baza unor intrări date.
Conversația cu un astfel de sistem este o artă și de aceea Cristian Mândricelu, a explicat, la ProTV, cum să comunicăm eficient:
„Încerci să înțelegi că ok, eu controlez instrumentul și că de fapt e vina mea în momentul în care el nu scoate niște lucruri prea bune, că fie am niște așteptări prea mari, fie nu i-am dat contextul corect. Trebuie să te gândești ca și cum ai vorbi cu un om de pe stradă, un om care într-adevăr poate să te ajute cu absolut orice, fără nicio problemă.
Task-ul trebuie descris cât mai clar cu putință. Și din perspectiva asta, ok, adică anumite lucruri poți să le iei de-a gata, de exemplu diverse tehnici.
Nu trebuie să-i descrii, îi zici: „Folosește asta și începe în felul ăsta,” adică tehnica respectivă. Dintr-o carte anume sau dintr-o… Da, sunt o grămadă de cărți de business și cumva trebuie să știi, dar dacă nu știi, poți să-l întrebi: „Uite, aș vrea să fac chestia asta, care ar fi cea mai bună tehnică pe care aș putea să o folosesc?”